Goo Hara, o cântăreață în vârstă de doar 28 de ani din Coreea de Sud a fost găsită moartă în casa sa din Seul.
Vedeta muzicii K-pop a fost găsită moară în casa sa, a anunţat poliţia, conform Cancan. A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele decesului cântăreţei, care avea doar 28 de ani, potrivit Cancan.
Goo Hara, fostă membră a grupului Kara (un „grup de fete” al cărui nume înseamnă „melodie dulce” în limba greacă), a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa duminică la începutul serii.
Anunţul morţii lui Goo Hara vine la o lună după cea a lui Sulli, o altă vedetă a stilului K-pop de care era apropiată. Sulli s-a sinucis după o lungă luptă împotriva hărţuirii online, căreia Goo Hara i-a fost şi ea victimă.
Aceasta din urmă a postat un mesaj sfâşietor pe contul ei de Instagram la scurt timp după moartea lui Sulli, plângând dispariţia prietenei ei.
Rata de sinucidere în Coreea de Sud este una dintre cele mai mari din lume. Potrivit guvernului, sinuciderea este una dintre principalele cauze de deces înainte de 40 de ani.