Rick Hall, muzicianul care a devenit celebrul în muzica soul cu toate că era alb, a murit la 85 de ani în locuinţa sa din Muscle Shoals, un orăşel din Alabama.
Artistul suferea de cancer. „Sperăm că formaţia din rai este pregătită. Dacă nu, vor fi probleme”, spun membrii familiei. Rick Hall şi-a transformat studioul de înregistrare într-un reper al muzicii soul din Statele Unite. A fost producătorul multor artişti celebri printre care Otis Redding, Little Richard sau Aretha Franklin, care a înregistrat în studioul lui Hall unul dintre primele sale succese ''I Never Loved a Man (the Way I Love You)''.
Succesul în mediul afro-american al acestui acestui producător din comunitatea albă, care a avut o copilărie săracă, este cu atât mai remarcabilă cu s-a petrecut în Alabama, unul dintre cele mai conservatoare state americane. „Sunt unul de-al lor. Mă simt negru”, a explicat Rick Hall într-o intervenţie televizată, conform Agerpres.
Atras mai întâi de muzica country, a făcut în mod natural trecerea către soul, două genuri aflate la antipozi din punct de vedere rasial. „Atât muzica country cât şi cea soul, explica producătorul pentru publicaţia No Depression, vorbesc despre ce înseamnă să trăieşti în sărăcie lucie şi să încerci să îţi faci viaţa mai bună, să iubeşti fără speranţă”.