Dolarul va ajunge la PARITATE cu euro în 2017

Dolarul american ar putea ajunge la paritate cu moneda euro în 2017 ca urmare a direcţiilor diferite în care vor evolua ratele dobânzilor pe cele două maluri ale Atlanticului, a apreciat economistul şef de la Goldman Sachs, Jan Hatzius.

Potrivit lui Jan Hatzius, Rezerva Federală americană ar putea să majoreze de trei ori dobânda de referinţă în 2017, ceea ce va creşte diferenţa faţă de poziţia de menţinere neschimbată a dobânzilor în Europa, transmite Agerpres, care citează presa internaţională. 

"Principalul motor este diferenţialul de dobândă. Dacă avem dreptate că Fed va majora dobânzile mai mult decât se aşteaptă pieţele, acesta este un bun indicator de urmărit", a declarat Jan Hatzius . 

Potrivit lui Jan Hatzius, Goldman Sachs crede că există 35% şanse pentru ca o primă majorare de dobândă să fie anunţată de Fed chiar în luna martie. Economistul crede că motivul principal care stă la baza accelerării ritmului de majorare a dobânzilor după un deceniu de inerţie este situaţia bună a economiei care se îndreaptă spre obiectivele Fed. 

În schimb, în ceea ce priveşte Europa, Jan Hatzius nu se aşteaptă la o majorare a dobânzii din partea Băncii Centrale Europene înainte de 2019. Chiar dacă nu crede că relansarea economiei europene dă semne de încetinire, Jan Hatzius atrage atenţia asupra ratei ridicate a şomajului, 9,8%, care în opinia sa va continua să menţină inflaţia sub ţinta avută în vedere de BCE. 

Luna trecută, moneda euro a căzut la nivelul cel mai redus din ultimii 14 ani în raport cu dolarul (1,0397 dolari/euro).