Președinta Consiliului Județean Botoșani a participat la o verificare informatică la DNA Suceava, unde i s-au confiscat două telefoane în decembrie. Ea a declarat că nu are nicio calitate în dosarul privind angajările fictive de la Spitalul Mavromati și că nu a făcut nicio declarație. Alți doi implicați în același dosar, primarul din Drăgușeni și secretara șefului de la Spitalul Județean, au fost și ei audiați astăzi.
După 14 ore petrecute la DNA Suceava, Doina Federovici a declarat că nu are niciun rol în dosarul angajărilor fictive.
Doina Federovici, cercetată
Consiliului Județean a părăsit clădirea Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție în jurul orei 22:30.
Doina Federovici venise dimineață, în jur de 8:30, pentru a participa la o verificare informatică.
La lidera PSD i s-au confiscat două telefoane în timpul perchezițiilor pe care le-au făcut procurorii în decembrie anul trecut, la casa ei și la biroul de la CJ.
Doina Federovici: „Nu am nicio calitate în acest dosar ”
Legea cere ca această procedură să se desfășoare cu proprietarul dispozitivului prezent. Ea este implicată în dosarul privind angajările fictive de la Spitalul Mavromati, care aparține de Consiliul Județean. O procedură similară, dar mai scurtă, a avut loc astăzi și pentru primarul din Drăgușeni, Eugen Nechita.
Președinta CJ nu a oferit detalii despre ce a făcut o zi întreagă la DNA Suceava, dar a subliniat ce nu a făcut: „A fost o procedură prevăzută de legislația în vigoare, eu respect la centimă legislația în vigoare, am respectat-o și o voi respecta. Nu sunt eu în măsură să vă spun ce au verificat, ceea ce pot să vă spun răspicat este că nu am nicio calitate în acest dosar. Mai mult de atât, nu am dat niciun fel de declarații. Procedurile și cât durează nu țin de noi. Repet, este o procedură standard care trebuia efectuată”, a spus Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Șefa PSD-ului botoșănean a spus că nu a vorbit cu primarul Cosmin Andrei, pe care l-a întâlnit la DNA Suceava, ci doar s-au salutat, așa că nu știe nimic despre retragerea lui din PSD. În cursul zilei de azi, a fost adusă din arest la DNA Suceava și Mirela Focșa, secretara șefului de la Spitalul Județean, potrivit Botoșăneanul. Primarul din Botoşani, Cosmin Andrei, este acuzat de DNA că a furnizat subiectele de examen unei candidate la un post scos la concurs. pentru ocuparea de posturi. Edilul nu are voie să părăsească România pentru 60 de zile, fiind sub control judiciar.
Scandal la Spitalul Botoșani
Costel Șoptică a subliniat gravitatea situației de la Spitalul Botoșani, cu atât mai mult având în vedere pierderea de vieți omenești. El aduce în atenție faptul că, înaintea tragicului deces al Alexandrei, au fost înregistrate mai multe situații neconforme la această unitate medicală.