Căpitanul Mihai Macovei și pilierul Mihai Lazăr, componenții naționalei României, au fost incluși în echipa ideală a săptămânii trecute la Cupa Mondială, anunță frr.ro.
Macovei și-a tras practic echipa după el și a marcat două eseuri în meciul cu Canada, în care Romania a reușit o revenire istorică la Cupa Mondială, în timp ce Mihăiță Lazăr este lăudat pentru forța și tehnica lui în grămezi.
Iată cum arată echipa ideală: 1. Mihai Lazăr (România), 2. Julian Montoya (Argentina), 3. Sekope Kepu (Australia), 4. Luke Charteris (Țara Galilor), 5. Kane Douglas (Australia), 6. Scott Fardy (Australia), 7. Sean O'Brien (Irlanda), 8. Mihai Macovei (România), 9. Greig Laidlaw (Scoția), 10. Ian Madigan (Irlanda), 11. Bryan Habana (Africa de Sud), 12. Robbie Henshaw (Irlanda), 13. Tevita Kuridrani (Australia), 14. Nehe Milner-Skudder (Noua Zeelandă), 15. Rob Kearney (Irlanda).
„Deși a fost suspendat pentru meciul cu Italia, efortului său extraordinar i se datorează acea revenire nebună a Stejarilor pe finalul meciului cu Canada, de marțea trecută. Cele două eseuri ale lui Macovei l-au ajutat pe Florin Vlaicu să pună pe tabela punctele care au adus victoria”, se arată în descrierea facută lui Macovei.
„Un alt mare jucător din naționala României. Pilierul în vârstă de 30 de ani ce joacă la Castres a ajutat la distrugerea grămezii canadiene pentru a obține acele penalități vitale pentru echipa lui care a așteptat 8 ani o victorie la Cupa Mondială”, se spune despre Lazăr.