Doi români din Bruxelles povestesc despre Molenbeek, cuibul teroriștilor musulmani

Un analist politic român stabilit la Bruxelles vorbește despre Molenbeek, cartierul bruxellez al cărui nume a ajuns celebru în toată lumea pentru că aici s-au ”copt” unele din cele mai crunte atentate din istoria Europei. Molenbeek este, totodată, locul din care provin mai mulți teroriști implicați în atentatele din Paris și cel mai probabil tot aici au complotat și autorii atacurilor de marți din Bruxelles. Andreia Ghimiş, analist politic român care locuiește în Bruxelles, a explicat pentru pentru digi24.ro cum a ajuns Molenbeek cea mai importantă pepinieră a ISIS în Europa.

Este deja ştiut faptul că Belgia are cel mai mare procent de luptători jihadişti pe cap de locuitor în Siria. Mai mulţi factori contribuie la faptul că aceştia sunt recrutaţi pe teritoriu belgian.  Eu cred că vârsta acestor terorişti este revelatoare pentru că sunt tineri între 18 şi 35 de ani, ceea ce indică un conflict între generaţii în sânul comunităţii musulmane din Belgia şi nu numai. Aşadar, marocanii care au venit în Belgia în anii '50 şi '60 erau o populaţie destul de deschisă dialogului, o populaţie care voia să se integreze în comunitatea belgiană. Însă copiii acestora, născuţi pe teritoriu francez şi belgian, nu se mai identifică cu această comunitate, deci nu se mai identifică cu comunitatea lor musulmană şi nu se mai identifică nici cu valorile societăţilor occidentale. Aşadar, încearcă să caute repere altundeva, iar reperele acestea, din păcate, există în sânul organizaţiilor teroriste.

Da, dar mai trebuie să fie ceva, pentru că tineri musulmani nemulţumiţi de societăţile europene în care trăiesc avem în multe alte ţări. Comunităţi mari de imigranţi musulmani sau de origine arabă avem, iarăşi, în multe alte ţări.

Eu cred că este o combinaţie de factori: lipsa de exemple pozitive în cartierele cum este Molenbeek-ul, pentru că majoritatea tinerilor ce trăiesc în acest cartier şi care reuşesc să îşi termine studiile şi să-şi găsească un job pleacă din acest cartier.

Există şomaj. În Molenbeek, rata şomajului este de 30%, mult mai ridicată decât în restul Belgiei şi în Bruxelles. Există sărăcie. Există excluziune socială. Toţi aceşti factori cred că contribuie la fragilitatea emoţională a acestor tineri care sunt recrutaţi.

Cred că radiografia acestui cartier este destul de interesantă. Este un cartier cu o populaţie destul de densă. Are aproximativ 95.000 de locuitori, în care vârsta medie, interesant, este de 37 de ani. Deci este o vârstă medie foarte tânără. 72% dintre locuitorii acestui cartier au cetăţenie belgiană, iar restul de 28% sunt străini. Şi printre străini marocanii sunt prima minoritate, a doua minoritate, foarte interesant, sunt românii, iar a treia sunt francezii.

Rata infracţionalităţii în acest cartier este şi ea destul de ridicată, însă vorbim de infracţiuni minore, cum ar fi furturi, tulburarea ordinii publice sau trafic şi consum de droguri”, a povestit analistul politic pentru digi24.ro.

Dan Alexe, scriitor, lingvist și realizator de filme documentare, stabilit la Bruxelles, scrie pe blogul său: ”Cea mai săracă comună din Bruxelles și din toată Belgia e cartierul central Saint-Josse, unde stau eu, chiar lângă instituțiile UE. În vreme în celelalte communes densitatea populației e de trei ori mai mică decât în București, în St-Josse, comună de 1 (un) km2, densitatea e de 23.000 de locuitori pe km2, altfel zis la nivel de Calcutta și Bombay. Din cei 22.000 de locutori din Saint-Josse, 90% sînt ieșiți din imigratie. E o comună cu majoritate musulmană, din turci și marocani. Primarul e un socialist turc: Emir Kir.

St-Josse, și în general cartierele din centru, sînt regiunea cea mai săracă din toată Belgia. După model american, centrul e sărac iar suburbiile bogate și afluente. Dupa război, pina in 1990-2000, orașul s-a golit de clasele de mijloc, lăsând centrul săracilor, drogaților, prostituției și șomerilor necalificati musulmani și din fostele colonii africane.

Bruxelles e astfel opusul capitale europene tipice, precum Amsterdam sau Paris, unde centrul e prosper și suburbiile sărace.

Molenbeek si Anderlecht vin imediat după Saint-Josse în ordinea sărăciei. Majoritatea tinerilor de acolo au o idee extrem de vagă despre faptul că orașul lor adăpostește UE și NATO, și nu merg niciodată în cartierele instituțiilor respective. Ghetouri, într-adevăr, ghetouri care s-au format natural, nu prin constrângere.

Musulmanii din Molenbeek sunt magrebini, în vreme ce în Saint-Josse sunt turci. Există însă o foarte mare diferență între imigrația magrebină, nord-africană (Maroc, Algeria, Tunisia) și imigrația turcă. Culturile musulmane sunt total diferite, tradițiile și limbile și cotidianul nu sunt similare. Cele două comunități nu se amestecă. Locurile de cult sunt diferite. Căsătoriile mixte, turco-marocane, sau turco-algeriene, sunt extrem de rare și dezaprobate de comunitățile respective. Turcia e o candidată la Uniunea Europeană care își negociază aderarea, chiar dacă negocierile sunt blocate de mai mulți ani din pricina derivei autoritare a președintelui Recep Tayyip Erdogan. (...)

Magrebinii reprezintă un cu totul alt tip de comunitate emigrată. Cum țările lor de origine, Marocul, Algeria și Tunisia, au o lungă tradiție francofonă, unde practica francezei era o etapă esențială a reușitei sociale, tinerii născuți în Franța sau Belgia au crescut în general vorbind franceză acasă. Acolo unde turcii vorbesc doar turca între ei și au o identitate precisă, în funcție de regiunea din care provin, magrebinii vorbind cu părinții lor o francează proastă, cu accent ușor identificabil.

Majoritatea trăiesc în cartiere de blocuri, sărace, fără viață de noapte. Fiind deseori controlați de poliție din pricina accentului lor, obținând greu locuri de muncă, mulți se simt excluși din societatea în care trăiesc, deși sunt născuți acolo. Acestea sunt unele din elementele care explică de ce tinerii occidentali de origine magrebină sunt mai predispuși spre radicalizarea islamică decât tinerii turci, a căror identitate e limpede și care, deși nu caută să se integreze mai mult decât magrebinii, se simt mai puțin excluși tocmai pentru că nu caută atât de mult să se integreze”. Mai multe detalii AICI.