Attila Lutincă şi Călin Adam, doi români stabiliţi în Alberta (Canada) s-au întors de câteva zile din expediţia făcută pe vârful Aconcagua, al doilea vârf din topul celor şapte cele mai înalte de pe fiecare continent. Doar Attila Lutincă a reuşit să pună steagul României pe Aconcagua, deoacere Călin Adam a avut probleme de sănătate şi a fost nevoit să abandoneze ascensiunea.
Tradiţia alpiniştilor este să se "bifeze" toate aceste şapte piscuri: Pyramid (4.884 m, Australia), Mount Vinson (5.140 m, Antarctica), Elbrus (5.642 m, Europa), Kilimanjaro (5.895 m, Africa), McKinley (6.193 m, America de Nord), Aconcagua (6.959 m, America de Sud), Everest (8.848m, Asia).
Deşi vârful Aconcagua se află la aproape 7.000 de m, condiţiile meteo şi presiunea atmosferică extrem de scăzută îl fac să fie considerat un vârf de 8.000 de m altitudine.
Iubitori ai muntelui
Attila, care va împlini 33 de ani peste câteva zile (8 aprilie), s-a născut în Sighişoara. După ce a cunoscut Munţii Rodnei, Făgăraşului, Piatra Craiului, Gutâi şi Retezat, Attila a acceptat provocările Munţilor Tatra (Slovacia), dar şi a celor din Canada - Mt. Victoria, Mt. Temple, Mt. Rundel, Indefatigable Ridge.
Pe 30 august, Calin va împlini 35 de ani. Născut la Ormindea, pasiunea lui Călin pentru alpinism a început pe când avea 21 de ani. În afara piscurilor din România, Călin a urcat pe Alpi (Austria) şi Olimp (Grecia), iar în Canada a "luat la pas’’ Mt. Victoria, Mt. Temple, Mt. Aylmer.
Îndrăgostiţi de munte din România, după ce s-au stabilit la Calgary (Canada), Călin şi Attila au înfiinţat, în ianuarie 2007, împreună cu alţi iubitori ai muntelui, Clubul Alpin al Românilor din Alberta. "Ideea unui astfel de club a pornit din dorinţa noastră - căţiva români imigranţi- de a forma un grup de prieteni, cu valori şi pasiuni comune, aici, în Alberta, aşa cum am avut în România. Mai toţi membrii fondatori ai CARA au fost implicaţi în România în alte ONG-uri cu activităţi similare. Odată ajunşi în Canada, cu toţii am ales Calgary ca şi noua noastră casă, datorită proximităţii muntelui şi a inegalabilului peisaj al Stâncoşilor, care adaugă experienţei noastre montane noi orizonturi", declarau Calin şi Attila. Anul viitor intenţionează să abordeze vârful Elbrus (5.643m, Munţii Caucaz, Rusia), iar în 2010 să ducă steagul României şi pe vârful McKinley din Alaska (din topul amintit este considerat ca fiind vârful cel mai dificil de abordat, datorită faptului că are cea mai mare diferenţă de nivel (4.000 m) şi cea mai scăzută temperatură (- 57 de grade Celsius n.r.).
Mărturii ale aventurii de pe Aconcagua
Într-un interviu acordat publicaţiei Zigzag Român-Canadian, Attila – cel care a ajuns până pe creasta Aconcagua - a povestit despre această expediţie dificilă:
Ideea de a cuceri Aconcagua îi aparţine lui Călin Adam. În primul rând, ţin să precizez că traseul nu este unul tehnic. Este ruta normală. Din cauza zăpezii, singurul echipament tehnic folosit de noi au fost colţarii. Deşi nu prezintă dificultăţi care să necesite folosirea pioleţilor sau corzilor, traseul mi s-a părut un pic cam greu, în primul rând din cauza altitudinii. Înainte de a ajunge la asemenea înălţimi nu îmi venea să cred că altitudinea poate afecta performanţa atât de mult.
Cam toţi alpiniştii se confruntă cu probleme de altitudinile. Cu câteva zile înainte să plecăm în expediţie (4 februarie a.c.) a căzut ca un fulger ştirea despre alpinistul Constantin Laurenţiu Bulăreanu, cel care a decedat la coborârea de pe munte din cauza neaclimatizării corespunzatoare. Însă ceea ce rămâne şi contează este că şi Laurenţiu şi soţia lui au ajuns pe vârf.
Din cauza lipsei de oxigen am avut zilnic dureri de cap. O altă problemă a fost lipsa apei, pe care am procurat-o doar din zăpadă. Şi după o săptămână, toată lumea se satură de băut zăpada topită, mai ales că este recomandat un consum de 4 litri de apă zilnic. Pentru a ne procura, la 5.200 m, cei 7-8 litri de apă, în fiecare zi stăteam cam 4-5 ore, de obicei după-amiaza când era mai cald, deoarece dimineaţa totul era bocnă, nu mai spun şi de mâncarea noastră.
Ascensiunea, o luptă continuă
Circa 2.000 de alpinişti abordează anual vârful Aconcagua, dar din ce mi-au spus acum ghizii de acolo, numai vreo 10-15 % reuşesc să ajungă în vârf. Este foarte important să conştientizezi când organismul nu te mai ajută şi trebuie să te întorci. Dintre cei care au ajuns pe Aconcagua, de-a lungul timpului, au fost mulţi români, unul dintre ei fiind, ca şi noi stabilit în Canada.
În drum spre vârf ne-am întâlnit cu mulţi alpinişti americani, germani şi polonezi. Niciun german sau polonez nu a reuşit să ajungă pe vârf, iar doi americani au fost coborâţi de urgenţă cu elicopterul, din cauza problemelor de edem pulmonar. Dificultatea mare pe Aconcagua o reprezintă altitudinea, care te poate doborâ în câteva ore.
Din păcate, Călin a avut probleme cu tensiunea, dar a ştiut când să se oprească. La 3.200 m eu am avut tensiune foarte mică, 90 cu 60, iar Calin a făcut 180 cu 120. Şi când am ajuns la 6.100 m a trebuit să se întoarcă. Tot din cauza problemelor pe care le face altitudinea, eu am urcat 1.800 m în 14 ore, ceea ce este foarte mult. La înălţimi de peste 6.000 m se simte atât de tare oboseala, făceam 10 paşi şi mă odihneam 5 minute.
Am văzut oameni care au adormit şi asta este foarte periculos. Alţii, deşi erau la 100 m de vârf, organismul nu le-a mai permis să înainteze şi au fost nevoiţi să se întoarcă. Pare incredibil, dar asta se întamplă: nu mai poţi să înaintezi, vezi că te mai despart 100 m de vârf şi nu mai poţi înainta.
Nu pot să descriu în cuvinte ce simţi când ajungi în vârf. Am stat o jumătate de oră acolo, pur şi simplu admirând măreţia naturii. Totul în jur este micuţ, chiar şi crestele de 4.000-5.000 de m. Dar am fost fericit că mi-am împlinit visul de a ajunge pe vârful Aconcagua şi că am dus steagul României pe acest pisc. Nu au mai contat lipsa de oxigen şi ameţelile.
Aconcagua şi-a cerut tributul
Românii stabiliţi în Canada care au decis să pornească pe 4 februarie în expediţia de escaladare a celui mai înalt vârf din America de Sud şi-au încheiat aventura cu succes.
Însă cu numai câteva zile înainte, un alt român, Constantin Laurenţiu Bulăreanu, a decedat la coborârea de pe Aconcagua. Pe 28 ianuarie, Laurenţiu Bulăreanu (31 de ani) a început să se simtă rău ca urmare a condiţiilor atmosferice de pe munte. Însoţit de soţia sa, Claudia, alături de care a păşit pe vârful Aconcagua, Bulăreanu nu a mai putut fi salvat.
Conform declaraţiilor soţiei sale, în timpul coborârii, Laurenţiu a început să se simtă din ce in ce mai rău. Îngrijorată, a apelat la ajutorul salvamontiştilor de la tabăra amplasată la 5.500 metri, însă la sosirea acestora românul decedase.
Articol preluat din ziarul Zigzag Roman-Canadian