Fraţii Ionică din Timişoara au adus la Infomatrix 2011 un robot capabil să cotrobăie în adâncurile pământului.
Un an întreg au lucrat fraţii Ionică, elevi în clasa a XI-a, pentru a construi LogaBot. Scorpionul metalic pe care îl vedeţi poate călători pe teren accidentat, coordonat fără fir de la un computer. Ideea le-a venit după ce o cunoştinţă pasionată de speologie le-a spus că i-ar fi de mare ajutor un robot capabil să exploreze adâncul peşterilor. Înainte de o misiune, speologii l-ar putea trimite pe LogaBot în recunoaştere. Doi senzori măsoară temperatura şi nivelul de monoxid de carbon din peşteră. În plus, o cameră video de pe coada scorpionului transmite în direct imagini. Fraţii Ionică vor monta la picioare dispozitive pentru ca robotul să poată urca şi coborî cu uşurinţă. LogaBot - numit astfel după colegiul timişorean C.D. Loga - a participat la selecţia naţională Infomatrix, găzduită de Universitatea Lumina din Bucureşti.
Opt picioare, 31 de motoare
Robotul are nu mai puţin de 31 de motoare: 24 la cele opt picioare, cinci la coadă, două la cleşti. Muncă grea a fost la picioare. „Le-am decupat cu pendulatorul. Şi acum îmi tremură mâna”, spune Răzvan.
Vecinii lor de departament s-au cam băşicat din cauza zgomotului. „Am terminat de tăiat la noi la ţară”, mărturiseşte amuzat. Fratele său, Adrian, este cel care s-a ocupat de programul care permite dirijarea robotului de la distanţă. Răzvan a avut şi el multe pe cap, la asamblare.
Panouri care se rotesc după Soare
În primii ani de liceu, fraţii Ionică au construit un aparat meteorologic, capabil să transmită temperatura, umiditatea şi presiunea atmosferică. Apoi, au creat şi un sistem de panouri fotovoltaice care îşi schimbă poziţia după soare, la propriu. „Panourile sunt capabile să se orienteze pentru ca razele să cadă mereu perpendicular pe ele”, explică Răzvan. Astfel, panourile captează mereu maximum de energie.
MADE IN ROMANIA Robotul-chelner, maşina cu nitrogen şi CTC-istul de cabluri Alături de fraţii Loga, la categoria „Hardware control” a Infomatrix au participat alte 17 proiecte. Printre ele s-a numărat şi maşina care merge cu nitrometan şi poate fi controlată de pe un telefon cu sistem de operare Android. Pe lângă maşină, Cristian Emilian Roşu, student al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, a creat şi programul care permite manevrarea de pe telefon. Nitro Powered UGV poate să se deplaseze cu 80 km/h, se orientează prin GPS şi poate urma un traseu prestabilit. „O să pun documentaţia pe internet, iar cei interesaţi pot să o folosească liber, pentru alte proiecte”, spune el.
Un elev al Liceului de Informatică Bucureşti (ICHB) propune un robot pe două roţi care nu cade niciodată. „Poate fi un bun chelner, ori vreun "animal" de casă”, glumeşte Liviu Felix Milorad. Cum de râmâne mereu în echilibru? Motorul din faţă şi cel din spate se activează de fiecare dată când un senzor constată că robotul s-a aplecat prea mult într-o parte.
Un alt student clujean, Mircea Paul Mureşan, propune un robot care va fi folosit în curând într-o unitate din Bistriţa-Năsăud. Laser Micrometer măsoară izolaţia unui cablu şi stabileşte dacă aceasta e prea groasă ori prea subţire. Dacă acum procesul se realizează manual, cu noul robot totul va putea fi controlat de la distanţă.
LUPTĂTOR şi SALVATOR
Roboţii sumo şi căutătorul sub ruine
SUMO. Roboţi de mici dimensiuni (maximum 10X10 cm, sub 500 g) au participat la competiţia de sumo. Câştigător e robotul care îl impinge pe „adversar” în afara ringului. De notat că roboţii nu sunt coordonaţi cu telecomandă, se descurcă “singuri” în ring.
VIR. Anul trecut, câştigătorul etapei internaţionale a Infomatrix a fost Visual Investigation Robot (VIR), creat de Victor Berzan, un licean din Chişinău. Robotul pe şenile e dotat cu o cameră care poate fotografia un obiect „cules” de braţul VIR. Echipat cu microfoane, difuzor şi modul de recepţie FM, robotul permite utilizatorului să vorbească cu persoanele din mediul în care s-a deplasat robotul. Poate fi folosit pentru accesul în spaţii înguste şi periculoase, de exemplu.
Site-ul Tehnorama, pentru pasionaţii de robotică