David Rider şi John Gibson sunt doi preoţi care îşi îmbină datoriile bisericeşti cu dansul. Cei doi prelaţi apar într-un videoclip postat pe Youtube, care a fost vizionat de peste 1,2 milioane de persoane, devenind astfel noul fenomen viral al internetului, scrie marţi ziarul La Vanguardia.
Mai întâi a fost sora Cristina care a câştigat concursul Vocea Italiei şi care a devenit celebră în lumea întreagă. Acum ale două figuri bisericeşti, preotul David Rider (29 de ani) originar din New York, şi John Gibson (28 de ani), născut în Milwaukee, îşi arată talentele la Colegiul American de la Vatican, un seminar de elită.
Primul care urcă pe scenă este Rider: el începe cu câţiva paşi de step, având în spate un tablou al Papei Francisc. Publicul îl aplaudă frenetic şi îl susţine. Gibson urcă şi el pe scenă, lansându-se într-un dans irlandez, spre marea încântare a publicului. Totul sub ochii îngăduitori ai papei Francisc.
Ziaristul Joan Lewis, prezent în public, a înregistrat dansul şi a postat videoclipul pe YouTube. Talentul de dansatori al celor doi preoţi nu a fost totuşi pe placul tuturor. Unii internauţi i-au considerat lipsiţi de respect, pentru că au dansat în faţa unui tablou reprezentându-l pe Papă. Gibson şi Rider s-au apărat însă de aceste critici, spunând că în "Biblie Domnul ne arată că trebuie să trăim în bucurie". O bucurie pe care au vrut să o transmită prin dansul lor, notează ziarul spaniol.