Doi nou-născuți prematur, decedați din cauza complicațiilor

Conform medicilor, decesul bebeluşilor se datorează complicaţiilor generate de prematuritate, conform aradon.ro.

O fetiţă şi un băiețel care s-au născut prematur, săptămâna trecută, au murit la Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean Arad. Nou-născuţii au venit pe lume înainte de termen, unul la 34-35 de săptămâni, iar celălalt la 32-33 de săptămâni. “Naşterea prematură generează afecţiuni multiple. Bebelușii au avut patologie specifică, decesul lor datorându-se complicaţiilor generate de prematuritate” a spus dr. Angelica Filimon, şeful secţiei nou-născuţi. Cei doi au decedat la 11, respectiv 59 de ore după naştere. Un alt copilaș născut prematur la începutul acestei luni, a murit la maternitatea arădeană.