Copiii români par să fi împânzit instituţiile de învăţământ din Europa. Cu toate că părinţilor români le vine greu să se despartă de odraslele lor, în ultimii ani, vârsta de la care copiii pleacă să studieze peste hotare a scăzut cu doi ani, de la 14 la 12. Acestea sunt concluziile trase de organizatorii Târgului liceelor de elită World Education.
Ediţia de toamnă se va desfăşura în acest weekend, pe 11 şi 12 decembrie, la Hotelul Hilton din Capitală.
"În comparaţie cu acum doi ani, vârsta de la care părinţii sunt de acord să-şi dea copiii la studii a scăzut de la 14 la 12 ani. Nu putem contoriza câţi elevi merg să studieze la licee din afară, aşa cum făceam până în 2007, când exista sistemul de vize, dar putem spune că există 2-3 elevi români la fiecare instituţie de învăţământ de calitate. Credem că este deja o concurenţă", au explicat organizatorii.
La târgul similar care s-a desfăşurat în luna aprilie, peste 200 de familii s-au interesat de programele de studii în afară. Nu toată lumea îşi permite să plătească chiar şi 50.000 de euro pe an, cât costă un an de studii la cele mai scumpe instituţii de învăţământ prezente la târg. Există şi oferte şi pentru altfel de buzunare, la liceele de stat din Marea Britanie, unde părinţii trebuie să scoată din portofele între 12.000 şi 17.000 de euro, în funcţie de tipul de cazare aleasă, la o familie gazda sau în campus.
"Înainte, între 2004 şi 2007, trebuiau să fie familii bogate cele care îşi trimiteau copiii la studii. Acum nu mai este aşa, sunt familii care au afaceri medii sau care au anumite funcţii. Este vorba şi despre profesiile liberale, avocaţi, doctori, notari, stomatologi", au făcut un profil organizatorii World Education.