Nu trecuse o săptămână întreagă de la victoria lui Trump în alegerile din Statele Unite când șeful guvernului polonez, Donald Tusk, venea cu o insolită și surprinzătoare declarație la postul național de radio - Polskie Radio. Sătul probabil să asculte discursurile altora privind încheierea conflictului din Ucraina, Tusk anunța o inițiativă a guvernului său care ar permite încetarea focului în țara vecină, determinarea frontierelor sale și garanții de securitate pentru Kiev.
Fără a intra în detalii. La prima vedere ar fi vorba de o alternativă la mult trâmbițata propunere a celuilalt Donald, care în esență, pornește de la premisa unor cedări teritoriale din partea Ucrainei. Premierul polonez gândește mai departe în timp și în termeni de securitate. Fără a o spune în mod direct, intenționează să aducă pe pământ european spinoasa problemă a păcii în estul continentului, lăsând în planul al doilea sistemul de garanții de securitate construit și susținut de Washington. În viziunea sa, Europa s-a maturizat suficient și este în măsură șă-și ia soarta în propriile mâini, oferind și altora garanții în fața tendințelor expansioniste ale Rusiei. Nimic nou sub soare, mai ales că nu este pus în discuție echilibrul intern al NATO.
Poziția țărilor cu expunere spre Rusia trebuie să conteze în ecuația păcii
Polonia este direct interesată în evoluția conflictului și modul cum acesta se va încheia. Varșovia nu este singură. Are alături țările baltice, Finlanda și Suedia. În plus, polonezii știu că atunci când alții au luat decizii pentru ei, dar fără să-i consulte, au dispărut din istorie mai bine de un secol, iar mai încoace, unii așa-ziși prieteni - la două mări distanță - i-au vândut lui Stalin fără să clipească. Și noi românii știm la fel de bine …chiar mai bine. Arbitrajul de la Viena, Yalta, procentele lui Churchill. Numai că Tusk nu a vorbit despre noi. Știe și românește…
Cu un buget militar de aproape 4% din PIB și un program de înarmare care îl depășește pe cel al statelor mari din UE, Polonia are tot dreptul de a emite pretenții de putere regională. Consolidarea relației speciale cu Statele Unite - pentru care Varșovia este un partener fundamental politic, logistic și militar - confirmă acest statut. Este drept, Polonia a avut relații mai bune cu America în timpul administrațiilor democrate.
Acum însă a apărut o problemă. La conducerea marii națiuni prietene de peste Atlantic a venit cineva care are planurile sale în legătură cu Europa și mai ales cu chestiunea ucraineană. Nu știu în ce măsură planurile lui Trump și gândirea lui Tusk - fructul unei incertitudini privind viitorul țării sale - se suprapun. Știu însă că matricea ucraineană dobândește elemente noi, provocatoare, ca urmare a inițiativei președintelui ales de americani, mai ales dacă va fi vorba de un acord cu Vladimir Putin. Să aruncăm o privire asupra modului cum Trump privește problematica păcii în Ucraina. Este primul test pe linie de politică externă - probabil cel mai important la început de mandat - cu consecințe directe asupra credibilității sale viitoare.
Unde Tusk și Trump nu se înțeleg
Fără a evidenția în mod direct interesul de fond american față de chestiunea ucraineană, planul lui Trump cuprinde trei mari obiective. În primul rând, se urmărește evitarea unei victorii depline a Rusiei, care ar complica pe zeci de ani situația din estul Europei. Consecința directă ar fi necesitatea continuării angajamentului american pe vechiul continent, aspect pe care Washingtonul nu și-l poate permite ținând cont de evoluțiile din Indo-Pacific și creșterea pericolului chinez.
A doua direcție este ,,înghețarea’’ - termenul nu este cel mai nimerit dar reflectă situația reală - unui conflict, care - dacă ar continua - ar putea determina prăbușirea structurii statale a Ucrainei. În al treilea rând, se va evita un angajament direct al statelor NATO în război, o necesitate obiectivă dacă rușii vor intra într-o etapă de escaladare a conflictului.
Nota de plată o vor achita ucrainenii, prin cedările teritoriale către Rusia - adică tot ce a ocupat până acum - de unde și graba cu care Moscova încearcă să câștige cât mai mult teren înaintea unor posibile negocieri.
În acest context, aderarea Kievului la NATO rămâne un vis frumos care va deveni realitate pentru o viitoare generație, post-Putin. ,,Modelul aderării Germaniei’’ la Alianța Atlantică ar putea fi aplicat. Doar atunci. Dacă ar fi să rezumăm afirmațiile de mai sus, Trump oferă lui Putin un gen de ,,exit strategy’’ care ar împăca pe toată lumea, mai puțin pe ucraineni. În acest caz, Donald de la Varșovia nu poate fi de acord cu cel de peste ocean. Nu se poate face pace în Ucraina fără ucraineni. Dar dacă Trump pune în balanță prezența militarilor americani în Polonia, zarurile vor fi din nou aruncate.
Varșovia nu poate rămâne în umbră
Încă nu știm ce gândește Tusk - cel puțin la vremea când scriu aceste rânduri - în legătură cu pacea în estul Ucrainei, dar cu siguranță nu va impune mari concesii Kievului sau, altfel spus, nu la dimensiunea solicitărilor lui Trump. La Radio Polski, premierul de la Varșovia a arătat că nu dorește un angajament american mai redus în Ucraina ci să evite marginalizarea - în luarea deciziilor - a statelor cu mare expunere de securitate spre est.
În fața unei inerții clare a țărilor din vestul Europei în problema ucraineană, Tusk a înțeles că nu poate rămâne în umbră așteptând soluții ca cea a lui Trump sau schimbările politice din Germania, cu consecințe incerte. De fapt, cu Berlinul are mai multe probleme pe care le voi detalia în cele ce urmează. În perioada următoare, se va întâlni cu președintele Macron, premierul britanic Keir Starmer și Mark Rutte. Vor urma liderii politici din statele nordice și baltice menționate mai sus. Tema principală: perspectivele de pace în conflictul ucrainean ținând cont de inițiativele lui Trump și viitoarea cooperare transatlantică. În aceste zile, ministrul său de externe, Radoslav Sikorski organizează o întâlnire cu omologii săi din ,,triunghiul Weimar’’ - Germania, Franța, Polonia - la care vor fi invitați și șefii diplomațiilor din statele care sunt alături de Varșovia în demersurile privind Ucraina.
Fără Germania nu se poate …
Dacă aruncăm o privire asupra relațiilor polono-germane din ultimii ani înțelegem că nu criza de guvern de la Berlin ar fi motivul excluderii Germaniei - cel puțin în această etapă preliminară - din agenda de întâlniri a lui Tusk. Contrar aparențelor, războiul din această țară nu a contribuit la limpezirea raporturilor dintre Varșovia și Berlin. Dimpotrivă. În ciuda declarațiilor Germaniei privind o nouă ,,Ostpolitik’’ polonezii îi privesc pe vecinii din vest cu mare neîncredere și consideră că fac prea puțin pentru descurajarea Moscovei în intențiile sale expansioniste.
Mai mult, în august, premierul Tusk a criticat aspru comentariile Berlinului privind sprijinul acordat de Varșovia comandoului ucrainean care a sabotat magistralele Nord Stream 1 și 2. ,,Scuzați-vă și vedeți-vă de treabă’’ ar fi transmis Tusk pe platforma ,,X’’. După acest ,,fructuos’’ dialog diplomatic, în octombrie, Scholz nu l-a invitat pe Tusk la Berlin unde Joe Biden - în ultima sa vizită în Europa - s-a întâlnit cu Macron și Starmer. În aceeași lună, a apărut un alt diferend polono-german: controalele de frontieră impuse de Berlin pentru a contracara fluxul de imigranți clandestini.
Gheața s-a spart în contextul discuției telefonice dintre Scholz și Putin din 15 noiembrie. Imediat după aceasta, cancelarul german l-a sunat pe Tusk și l-a pus la curent cu modul cum a decurs dialogul și subiectele analizate. În viziunea celor doi, orice decizie privind Ucraina trebuie luată cu Ucraina la masă și cu acordul ei.
Scurte concluzii
Victoria lui Donald Trump în America și intențiile serioase ale președintelui ales privind Ucraina au accelerat inițiativa lui Tusk. Logic vorbind, aceasta din urmă alături de criza politică din Germania și nevoia de oxigen a Partidului Social Democrat - în cădere liberă în sondaje - au determinat dialogul telefonic al lui Olaf Scholz cu Vladimir Putin. Discuția de vinerea trecută nu a adus lucruri noi însă liderul de la Kremlin a reformulat un element de condiționalitate în cazul unui acord de pace: ,,noile realități teritoriale’’, adică ce are acum și ce va ocupa până la data eventualelor negocieri.
Dacă adăugăm aici mai vechile condiții putiniste legate de retragerea totală a forțelor ucrainene din regiunile anexate de Rusia - Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson - și angajamentul Kievului că nu va solicita aderarea la NATO, ne apropiem de matricea planului de pace al lui Trump.
Domnul Tusk intră cam târziu în mica orchestră a păcii, la fel ca Olaf Scholz care în curând va lăsa locul ,,războinicului’’ Friedrich Merz, liderul opoziției creștin-democrate. Un lucru însă e cert: dacă Polonia și Germania se pun de acord, cresc șansele ca ,,pacea europeană’’ să fie luată în calcul, la concurență cu ,,pacea americană’’ sau se va ajunge la o ,,pace euro-americană’’. Dacă Putin va fi silit să aleagă, o va alege pe a lui Trump, excluzându-i pe europeni.