Autoritățile americane caută cu disperare doi deținuți deosebit de periculoși, condamnați pentru crimă, care au reușit să fugă din Clinton Correctional Facility, Dannemora, una din închisorile de maximă securitate ale statului New York. Evadarea celor doi este cu atât mai spectaculoasă cu cât pereții celulei din care au ieșit erau din fier.
Richard Matt, 48 de ani, și David Sweat, 34 de ani, par mai degrabă protagoniști ai unor filme precum Shawshank Redemption (Închisoarea îngerilor) sau Prison Break decât criminali reali, deosebit de periculoși, care au reușit să evadeze în noaptea de vineri spre sâmbătă, fără prea mari probleme, din celula metalică în care erau încarcerați.
Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi tăiat o bucată din perete cu ajutorul unui dispozitiv electric. Au știut exact unde să taie pentru că prin respectivul orificiu au ajuns direct în tunelurile închisorii prin care s-au strecurat apoi dincolo de zidurile acesteia. Siguri de reușita lor, Matt și Sweat le-au lăsat gardienilor și un bilețel batjocoritor în care le-au urat ”o zi bună” și au desenat o față zâmbitoare.
Dispariția lor a fost remarcată în cursul dimineații de sâmbătă iar de atunci sunt căutați încontinuu de peste 200 de polițiști, sprijiniți de unități speciale și elicoptere.
Potrivit CNN, Richard Matt a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trei răpiri, două jafuri, torturarea și dezmembrarea unui bărbat în decembrie 1997. David Sweat ar fi trebuit să stea toată viață după gratii, fără posibilitatea unei eliberări condiționate, pentru uciderea unui polițist în iulie 2002.