Producătorii Holcim și Lafarge vor fuziona, dând naștere celui mai mare producător de ciment din lume, care va fi condus de Bruno Lafont.
Tranzacția presupune și vânzarea unor active, mai ales din Europa, însă trebuie aprobată de autoritățile de reglementare. Cel mai probabil, fuziunea va fi finalizată în prima jumătate a anului 2015. Noua companie va fi condusă de directorul general al producătorului francez de ciment Lafarge, Bruno Lafont, potrivit unui anunț al celor doi producători.
Atât Lafarge, cât și Holcim dețin centre de producție în România. Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.
Grupul Lafarge, cu activităţi pe pieţele de agregate, betoane şi gips-carton, a intrat pe piaţa românească în 1997, prin preluarea fostului producător naţional Romcim. În prezent, Lafarge deţine în prezent două fabrici de ciment la Hoghiz (Braşov) şi Medgidia, precum şi o staţie de măcinare la Târgu-Jiu.