Doi bărbați și un adolescent au fost prinși de polițiști în urma unei acțiuni ca-n filme. Cei trei furau motorină din rezervorul unui autobuz parcat în Ineu, au fost văzuți de o femeie care a sunat imediat la 112.
În dimineața zilei de 7 ianuarie, în jurul orei 3.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie despre faptul că persoane necunoscute ar sustrage motorină dintr-un autobuz parcat pe strada I.L. Caragiale din Ineu.în doar 15 minute de la primirea apelului, 10 polițiști înarmați, sub comanda șefului Poliției Ineu. Au înconjurat autocarul și, înaintând si cronizat au reușit depistarea și prinderea în flagrant delict a doi celor doi bărbați și a unui adolescent, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că cei trei, de 43, 51 și 16 ani, toți din județul Arad, cu un dispozitiv artizanal, reușiseră să sustragă din rezervorul autobuzului aproximativ 50 litri de motorină.
Totodată, în autoturismul pe care cei în cauză l-ar fi utilizat pentru deplasare, au fost depistate: o pompă submersibilă, o moară pentru măcinat cereale și alte unelte susceptibile de a fi utilizate la comiterea de infracțiuni. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor în cauză pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În cauză se continuă cercetările în vederea documentării întregii lor activități infracționale.