DOCUMENTAR: Ură în America

Viasat Explorer prezintă, de mâine, de la ora 23.00, o istorie a tuturor grupărilor rasiste din SUA.

Viasat Explorer va difuza, mâine-seară, de la ora 23.00, un nou serialdocumentar intitulat „America urii”, care va prezenta latura întunecată a celor mai periculoase organizaţii americane bazate pe ură şi rasism. Istoria întunecată vorbeşte despre „Ku Klux Klan”, „Noul Partid al Panterelor Negre” (NBPP), „Mişcarea Naţional- So cialistă” şi alte organizaţii care dau fiori.

În fiecare episod vor fi prezentate, în detaliu, cele mai faimoase dintre aceste grupări, cu istoriile lor teribile.   Manifestări rasiste Primul episod va trata problemele „Noului Partid al Panterelor Negre pentru Autoapărare”, cel mai mare grup separatist al persoanelor de culoare din America. Numele derivă din cel al „Partidului Panterelor Negre”, un grup radical afro-american, activ în anii 1960-1970. În ultimul timp, NBPP a format legături cu bande violente din închisori, precum „Familia gherilei negre”, şi a organizat o ierarhie de partid pentru a include şi legături cu „Naţiunea Islamului”.

„Noul Partid al Panterelor Negre” s-a format ca partid independent în 1989, în statul american Texas. În rândurile lui, aflăm din documentar, au fost atraşi numeroşi membri ai organizaţiei religioase radicale „Naţiunea Islamului”. Mai multe organizaţii nonguvernamentale au identificat „noile pantere” ca fiind un grup de ură din cauza manifestărilor pe care le susţin.

În 1995 a fost făcut şi un film, „Panterele negre”, regizat de Mario Van Peebles, care detaliază istoria „panterelor” şi implicarea lor în traficul cu heroină.

Neonaziştii lui Brannen

În cel de-al doilea episod, telespectatorii se vor confrunta cu realitatea „Mişcării Naţional- Socialiste”, cea mai mare organizaţie nazistă activă, în prezent, în America. Pe lângă grupul cel mare, vor fi identificate şi subgrupurile acestuia, împreună cu ascensiunea şi convingerile membrilor lor.

Fondat în 1974 de Robert Brannen, partidul a fost responsabil pentru marşul din 2005, împotriva unei bande de afroamericani care convieţuiau în Toledo, statul Ohio.