Președintele PSD Marcel Ciolacu îl acuză pe premierul Florin Cîțu că aplică "reforme" criminale pentru români. Potrivit opoziției, Florin Cîțu a anunțat la Bruxelles că nu mai vrea să mărească pensiile.
„Deși nimeni nu le-a cerut-o, Guvernul Cîțu a transmis la Bruxelles că intenționează să nu mai aplice legea care prevede mărirea pensiilor, că va desființa pensia anticipată, că va mări vârsta de pensionare, dar și vechimea în muncă necesară pensionării! Acum înțelege toată lumea de ce insistăm să vină în Parlament să își asume clar în fața românilor ce nenorociri au de gând să facă cu adevărat sub masca PNRR?!”, a scris pe Facebook președintele PSD, Marcel Ciolacu.
"Reforme" criminale împotriva românilor
Potrivit declarațiilor liderului social-democraților, reformele pe care Guvernul vrea să le demareze sunt "criminale" și îndreptate împotriva românilor. PSD se va opune măsurilor pe care conducerea vrea să le adopte.
„Vom folosi toate mijloacele legale pentru a stopa "reformele" criminale împotriva românilor”, a conchis Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu susține că reformele pe care guvernarea dorește să le adopte reprezintă o necesitate, în urma guvernării PSD. „Proiectul de reforme pe care vrem să-l facem corectează ce s-a făcut în ultimii ani de zile. PSD a fost la guvernare. E mai complicat să crezi că astăzi vom avea o compatibilitate (…), dar eu sunt deschis. Nu cred că a mai fost vreun premier care să aibă o astfel de deschidere”, s-a exprimat Florin Cîțu.
„PNRR-ul este un program al Guvernului, a mai fost prezentat în Parlament de domnul Ghinea. Sunt mai mulți pași pe care trebuie să-i urmăm”, a mai spus, joi, premierul. El a spus, despre propunerile PSD în ceea ce privește PNRR, parcă ascunzându-se după degete, că le va lua în calcul.
"Ne uităm, am luat și propunerile patronatelor și ne uităm la ele, dar dacă există prin minune vreo componentă care să fie în spiritul la ce vrem să facem în această țară...", a spus Cîțu.