Doctorul Trăistaru era medic de familie, undeva la țară. La început nu-i plăcuse, dar se obișnuise cu viața asta cum te obișnuiești cu o haină groasă; te roade și te mănâncă, dar știi că fără ea ai fi în pielea goală.

Cincisprezece ani trecuseră pe negândite și numai resemnarea îl făcuse să prindă rădăcini printre neamurile astea proaste de țărani needucați.

La drept vorbind, îi cam plăcea să se plimbe pe ulițe din poartă-n poartă, plin de ifose și examinând superior bube, guturaie, capete sparte și spinări învinețite. Se pricepea la toate sau, cel puțin, văzuse de toate. Nu mai deschisese o carte de când terminase școala, dar ce știu cărțile mai mult decât viața? Până și primarul venea la el pentru toate nimicurile, că doar nu era să-l trimită la oraș.

Cel mai priceput era la cusături. Înflorituri pe piele ar fi făcut dacă-i cereai, atât de bine unea marginile rănilor. Câte certuri conjugale, câte supărări la cârciuma din sat, câte datorii neplătite nu se terminaseră în acul și ața doctorului Trăistaru. Avea el leacurile lui și, ca prin minune, sângele se oprea, iar pielea se lipea într-o armonie fără cusur. Odată-i cârpise unuia țeasta, de n-au știut medicii legiști unde să caute cauza morții. Așa se lăuda Trăistaru.

În vremea asta Gheorghe, un tânăr de 33 de ani, proaspăt întors din Spania unde-și tocase toate câștigurile, dăduse în patima beției din pricina unei femei. Adelina era vânzătoare la barul din sat și visa și ea să se mărite cu un pricopsit care s-o scoată din sărăcie.Avea deja 27 de ani și un copil făcut într-o noapte, prin bălăriile din spatele barului. N-avusese bani de avort, iar doctorul Trăistaru nu se încumetase să-i omoare fătul.

- Că nu puteai să te protejezi, proasto!, i-a strigat el. Zi mersi că n-ai luat vreo boală.

- Da cum era să-i zic lui Nelu de protecție, dom doctor? Păi, nu-mi dădea două de veneam să mă coși la loc?

- În altă parte ar trebui să te cos, Adelino, că n-ai astâmpăr. Acu să faci bine să ai grijă de copilul ăsta.

Gheorghe o plăcea cu copil cu tot, dar femeia îl ocolea că îl știa cu măruntaiele lipite de sărăcie. Bărbatul locuia încă cu părinții, pe care îi ușura de pensie ca să-și înece amarul în băutură. Maică-sa, biata de ea, încercase să-l aducă pe calea cea dreaptă cu zeci de rugăciuni duminica și sute de acatiste către Dumnezeu.

- Muiere, îți strici lacrimile de pomană pe pramatia asta, îi striga bărbatu- său. Într-o zi o să ne dea în cap la amândoi.

Nici n-a trecut multă vreme, că profeția s-a adeverit. Era spre sfârșitul verii, când Gheorghe se ducea la cârciuma din sat. Tocmai aflase că Adelina voia să plece în Italia, să-și găsească pe unul cu care să se mărite și venise să-i ceară socoteală.

- Auzi, mă, Gheorghe, ia mai du-te în paștele mă-tii afară. Pe tine nu te-aș lua nici dacă ai fi plin de bani. Ești pui de țigan găsit de tac-tu în șanț și crescut din milă.

- Ce tot îndrugi acolo? Ce știi tu despre mine, vagaboanto?

- Tot satu știe, mă, da ai tăi n-au avut curaj să-ți zică, să nu le dai cu ceva în cap.

Lumea din jur începuse să râdă.

- Cică te-a lepădat o șatră de țigani, colo-n porumb, lângă fabrica de cărămidă.

- Îți crăp capul care mai zici ceva, urla Gheorghe.

Câțiva bărbați l-au târât de brațe și i-au făcut vânt afară.

- Să vezi ce pățești tu, Adelino, ți-arăt eu ție țigan.

Nici nu mai vedea drumul spre casă, parcă mergea pe cărbuni încinși. Îi ardeau tâmplele, inima se chinuia să-i sfâșâie cămașa. A intrat trântind ușa și lovind câinele ce încercase să-l întâmpine fluturându-și coada:

- Și tu știai, javră? Spune!

Animalul s-a repezit să-l muște, dar Gheorghe l-a oprit cu un scaun care aproape că i-a despicat capul.

- Marș, trădătorule!

- Ce-i cu scandalul ăsta? Ai înnebunit?

Gheorghe a apucat coada toporului cu care taică-su spărsese câteva lemne și i l-a înfipt în spate. Bătrânul a înțepenit de șocul durerii, după care a căzut pe spate, adâncind și mai bine lama rece și ascuțită. Și-a privit fiul ușor nedumerit, horcăind înecat din pricina sângelui care îi năvălea printre dinți.

- Fugi Mărie, atât a mai apucat să strige.

A murit fără să știe de ce. Alarmată de lătratul câinelui și de urletele muribundului, mama lui Gheorghe s-a oprit în pragul ușii, privind balta de sânge în care-i zăcea bărbatul.

- Ce-ai făcut?

A dat să fugă, dar uimirea o înțepenise. S-a trezit târâtă de păr în mijlocul casei și pusă să curețe urmele lăsate de cel care murise.

- De ce? De ce?

Frica îi strângea respirația și simțea că se sufocă. Își dorea să moară atunci, pe loc, să nu mai îndure cine știe ce chinuri. Dumnezeu s-a miluit de ea, dar n-a luat-o la cer. I-a răpit doar graiul și puterea de a se mișca. Gheorghe crezuse că a scăpat de amândoi și îi părea rău că n-apucase să-și înfigă ghearele și în maică-sa. Murise ca proasta, de frică.

Trezit din beție s-a apucat să facă ordine după morți. L-a lăsat pe taică- su să se scurgă de tot sângele, după care l-a întins pe pat cu femeia alături. Ea era curată. Îi privea pe amândoi, cum stăteau nemișcați, galbeni ca ceara de lumânare, bătrâni și osoși. După care i-a venit o idee salvatoare și a ieșit din casă :

- Doctore!

- Cine-i acolo?, a strigat doctorul Trăistaru din pragul ușii.

- Sunt eu, Gheorghe Copaci, cred că a murit tata.

- Crezi sau ești sigur?

- Hai să vezi cu ochii tăi.

Au pornit amândoi pe jos.

- I-am spus lui taică-tu că nu-mi place cum îi suna inima, dar nu mă asculta. Bre, nea Ticule, nu mai fuma atâta că o să-ți mâncăm coliva.

- Acu, cât să mai trăiască și el, doctore?

- Ai și tu dreptate. A bătrână e bine?

- Era bine când am lăsat-o.

- Da cum s-a întâmplat?

- Am ajuns acasă și l-am găsit pe tata întins pe pat. Mama bocea și zicea că l-a omorât.

Doctorul Trăistaru avea presimțiri ciudate. A intrat și i-a găsit pe cei doi zăcând fără suflare.

- Mă Gheorghe, parcă ziceai că maică-ta e vie.

- Păi era vie.

Într-adevăr, femeia trăia. Doar că buzele îi erau mute, șocul îi luase graiul. Doctorul i-a găsit bătrânului despicătura din spate și a înțeles totul. Acum se temea pentru propria-i viață.

- N-aș prea zice că a murit de moarte bună. Are o ditamai rană în spate.

- A naibii mama, i-a venit de hac! Acu face pe muta.

- Nu cred că o femeie plăpândă ca ea putea să-l taie în halul ăsta.

- Mamă, recunoaște, fă, că l-ai omorât. Că-ți crăp capul acum.

Femeia ar fi recunoscut, dar nu putea vorbi, așa că a clipit afirmativ și asta a fost tot.

- Ți-am zis eu că ea a fost? Doctore, dacă ești om, mă gândesc că nu vrei s-o bagi la pușcărie. Îl coși pe tata, așa frumos cum știi tu, îmi dai certificat că a murit de moarte bună și nimeni nu pățește nimic. M-ai înțeles?

- Nu pot să fac asta. Aici a avut loc o crimă.

- Și va mai fi una dacă nu faci ce-ți cer. Ori crezi că mă ține ceva să nu-ți tai gâtul?

Nici n-a avut frica timp să-i cuprindă inima, că s-a și trezit cu lama unui cuțit sprijinindu-se în beregata lui.

- Mă,Gheorghe, nu-i bine ce faci.

Până dimineața rana era cusută, iar mortul pregătit de parastas. A doua zi, Gheorghe a cumpărat coșciugul pentru taică-su. Lumea se aduna să-l plângă și să-l vorbească de bine.

- Săraca Maria, a paralizat de durere, o compătimeau babele.

- Uită-te la ea cum stă, zici că-i moartă.

Țărâna și uitarea s-au așternut peste bătrân. Poliția nu întrebase nimic – doctorul Trăistaru scrisese în certificatul constatator că murise de moarte bună. Numai că n-avea pace de atunci. Frica și conștiința se războiau necontenit în mintea lui și nu-și mai găsea liniștea.

Trecuseră mai bine de 10 luni de la seara cu pricina. Doctorul nostru mergea spre casă, când a auzit niște gemete într-un șanț. Era Adelina – cu burta făcută carne tocată. Agoniza, neștiută de nimeni.

- Cine a fost? Gheorghe?

Doctorul n-a mai primit răspuns. Poate că moartea fetei nu fusese în zadar. S-a dus degrabă acasă săși ia mașina și a băgat moarta în portbagaj. A trecut pe la cârciuma din sat să se asigure că Gheorghe era acolo. După care, a făcut o scurtă vizită bătrânei ce rămăsese paralizată și mută de la moartea bărbatului. A așezat cadavrul Adelinei pe patul lui Gheorghe, fără să-i pese că mama acestuia îl privea. Doar nu putea să vorbească și nici să miște.

Lumea începuse deja să o caute pe Adelina. Lipsea de la bar. O vecină care îi făcea de mâncare lui Gheorghe a găsit cadavrul. Toată casa era plină de sânge.

Nu s-a mirat nimeni când l-au luat pe Gheorghe în cătușe.Prea o amenințase și o urmărise pe fata asta. Al naibii pui de țigan. Bărbatul se jura că n-a atins-o, dar cine să-l creadă? Murise la el în pat.

Când drumul spre pușcărie părea pietruit și terminat, ancheta în cazul morții Adelinei a luat o întorsătură neașteptată. Mama lui Gheorghe își revenise brusc și, sfâșiată că băiatul îi era acuzat pe nedrept, a povestit procurorilor ce văzuse: doctorul Trăistaru o adusese pe Adelina, cu mațele tăiate și a așezat-o pe pat. La fel cum făcuse și cu bărbatul ei, care nu murise de moarte bună. Cineva îi înfipsese un topor în spate, dar doctorul cususe rana și a scris în hârtii infarct. Ascunsese o crimă poate pentru că știa cine e criminalul.

- Ăsta-i doctor de morți, nu de oameni vii, a încheiat bătrâna.