Doctorul morților. Viața la Curte
Editura Evenimentul si Capital

Doctorul morților. Viața la Curte

Autor: | | 0 Comentarii | 4254 Vizualizari

Doctorul Trăistaru era medic de familie, undeva la țară. La început nu-i plăcuse, dar se obișnuise cu viața asta cum te obișnuiești cu o haină groasă; te roade și te mănâncă, dar știi că fără ea ai fi în pielea goală.

Cincisprezece ani trecuseră pe negândite și numai resemnarea îl făcuse să prindă rădăcini printre neamurile astea proaste de țărani needucați.

La drept vorbind, îi cam plăcea să se plimbe pe ulițe din poartă-n poartă, plin de ifose și examinând superior bube, guturaie, capete sparte și spinări învinețite. Se pricepea la toate sau, cel puțin, văzuse de toate. Nu mai deschisese o carte de când terminase școala, dar ce știu cărțile mai mult decât viața? Până și primarul venea la el pentru toate nimicurile, că doar nu era să-l trimită la oraș.

Cel mai priceput era la cusături. Înflorituri pe piele ar fi făcut dacă-i cereai, atât de bine unea marginile rănilor. Câte certuri conjugale, câte supărări la cârciuma din sat, câte datorii neplătite nu se terminaseră în acul și ața doctorului Trăistaru. Avea el leacurile lui și, ca prin minune, sângele se oprea, iar pielea se lipea într-o armonie fără cusur. Odată-i cârpise unuia țeasta, de n-au știut medicii legiști unde să caute cauza morții. Așa se lăuda Trăistaru.

În vremea asta Gheorghe, un tânăr de 33 de ani, proaspăt întors din Spania unde-și tocase toate câștigurile, dăduse în patima beției din pricina unei femei. Adelina era vânzătoare la barul din sat și visa și ea să se mărite cu un pricopsit care s-o scoată din sărăcie.Avea deja 27 de ani și un copil făcut într-o noapte, prin bălăriile din spatele barului. N-avusese bani de avort, iar doctorul Trăistaru nu se încumetase să-i omoare fătul.

- Că nu puteai să te protejezi, proasto!, i-a strigat el. Zi mersi că n-ai luat vreo boală.

- Da cum era să-i zic lui Nelu de protecție, dom doctor? Păi, nu-mi dădea două de veneam să mă coși la loc?

- În altă parte ar trebui să te cos, Adelino, că n-ai astâmpăr. Acu să faci bine să ai grijă de copilul ăsta.

Gheorghe o plăcea cu copil cu tot, dar femeia îl ocolea că îl știa cu măruntaiele lipite de sărăcie. Bărbatul locuia încă cu părinții, pe care îi ușura de pensie ca să-și înece amarul în băutură. Maică-sa, biata de ea, încercase să-l aducă pe calea cea dreaptă cu zeci de rugăciuni duminica și sute de acatiste către Dumnezeu.

- Muiere, îți strici lacrimile de pomană pe pramatia asta, îi striga bărbatu- său. Într-o zi o să ne dea în cap la amândoi.

Nici n-a trecut multă vreme, că profeția s-a adeverit. Era spre sfârșitul verii, când Gheorghe se ducea la cârciuma din sat. Tocmai aflase că Adelina voia să plece în Italia, să-și găsească pe unul cu care să se mărite și venise să-i ceară socoteală.

- Auzi, mă, Gheorghe, ia mai du-te în paștele mă-tii afară. Pe tine nu te-aș lua nici dacă ai fi plin de bani. Ești pui de țigan găsit de tac-tu în șanț și crescut din milă.

- Ce tot îndrugi acolo? Ce știi tu despre mine, vagaboanto?

- Tot satu știe, mă, da ai tăi n-au avut curaj să-ți zică, să nu le dai cu ceva în cap.

Lumea din jur începuse să râdă.

- Cică te-a lepădat o șatră de țigani, colo-n porumb, lângă fabrica de cărămidă.

- Îți crăp capul care mai zici ceva, urla Gheorghe.

Câțiva bărbați l-au târât de brațe și i-au făcut vânt afară.

- Să vezi ce pățești tu, Adelino, ți-arăt eu ție țigan.

Nici nu mai vedea drumul spre casă, parcă mergea pe cărbuni încinși. Îi ardeau tâmplele, inima se chinuia să-i sfâșâie cămașa. A intrat trântind ușa și lovind câinele ce încercase să-l întâmpine fluturându-și coada:

- Și tu știai, javră? Spune!

Animalul s-a repezit să-l muște, dar Gheorghe l-a oprit cu un scaun care aproape că i-a despicat capul.

- Marș, trădătorule!

- Ce-i cu scandalul ăsta? Ai înnebunit?

Gheorghe a apucat coada toporului cu care taică-su spărsese câteva lemne și i l-a înfipt în spate. Bătrânul a înțepenit de șocul durerii, după care a căzut pe spate, adâncind și mai bine lama rece și ascuțită. Și-a privit fiul ușor nedumerit, horcăind înecat din pricina sângelui care îi năvălea printre dinți.

- Fugi Mărie, atât a mai apucat să strige.

A murit fără să știe de ce. Alarmată de lătratul câinelui și de urletele muribundului, mama lui Gheorghe s-a oprit în pragul ușii, privind balta de sânge în care-i zăcea bărbatul.

- Ce-ai făcut?

A dat să fugă, dar uimirea o înțepenise. S-a trezit târâtă de păr în mijlocul casei și pusă să curețe urmele lăsate de cel care murise.

- De ce? De ce?

Frica îi strângea respirația și simțea că se sufocă. Își dorea să moară atunci, pe loc, să nu mai îndure cine știe ce chinuri. Dumnezeu s-a miluit de ea, dar n-a luat-o la cer. I-a răpit doar graiul și puterea de a se mișca. Gheorghe crezuse că a scăpat de amândoi și îi părea rău că n-apucase să-și înfigă ghearele și în maică-sa. Murise ca proasta, de frică.

Trezit din beție s-a apucat să facă ordine după morți. L-a lăsat pe taică- su să se scurgă de tot sângele, după care l-a întins pe pat cu femeia alături. Ea era curată. Îi privea pe amândoi, cum stăteau nemișcați, galbeni ca ceara de lumânare, bătrâni și osoși. După care i-a venit o idee salvatoare și a ieșit din casă :

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2
Tag-uri: doctorul, morti



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate