Doctorii terorii

Majoritatea suspectilor in comploturile teroriste din Marea Britanie sunt medici sau studenti la Medicina.

Toate cele opt persoane arestate dupa tentativele esuate de atentate din Glasgow si Londra au sau au avut legaturi cu sistemul de sanatate britanic, scrie presa din Albion.

Sapte dintre suspecti sunt doctori sau studenti la Medicina, in vreme ce al optulea a lucrat ca tehnician intr-un laborator al unui spital din Regat. Analistii considera ca tentativa de atac terorist are legaturi cu gruparea al-Qaida, chiar daca executia a aratat lipsa de profesionalism a celor implicati.  

Ultimul suspect arestat, doctorul indian Mohammed Haneef, a fost ridicat ieri in Brisbane, Australia, in momentul in care se pregatea sa urce intr-un avion cu destinatia India.

Haneef, scrie BBC, lucrase in prealabil la un spital din Cheshire, Marea Britanie. Un alt medic a fost retinut tot in legatura cu atentatele din Regat si era interogat ieri de autoritatile australiene.

Printre presupusii colegi de complot se mai numara doctorul iordanian Mohammed Asha, care a lucrat la Spitalul Universitar North Staffordshire, si sotia sa, Marwah Dana Asha, care a activat ca tehnician de laborator la un spital din Shrewsbury. Alaturi de acestia se afla si doctorul irakian Bilal Abdullah, care a lucrat la un spital din Paisley.

Niciun tipar cunoscut Pana in prezent, complotul nu are prea multe puncte asemanatoare cu celelalte atacuri sau tentative de atacuri teroriste din Marea Britanie.

Analistii au observat in primul rand amatorismul celor implicati, care nu au reusit sa duca la capat atacurile si nici sa raneasca pe cineva, cu exceptia unuia dintre atacatori.

Un indiciu care ar putea sugera ca atentatorii nu au beneficiat de pregatirea si de experienta oferite in general de celulele teroriste din Orientul Mijlociu sau Pakistan.

Important este si timpul redus petrecut de suspecti in Regat, scrie Reuters. Potrivit informatiilor oferite de politie, doctorul iordanian Asha a ajuns in Marea Britanie in 2004, in vreme ce irakianul Abdullah a sosit abia anul trecut.

Asta in conditiile in care anchetele autoritatilor se concentrau pe teroristii crescuti in Regat - rezidentii pe termen lung sau chiar cetatenii britanici, asa cum a fost cazul celor patru tineri musulmani, organizatori ai atentatelor din 2005 de la Londra.

Studiile medicale ale tuturor suspectilor retinuti reprezinta o alta noutate pentru experti, care au precizat totusi, potrivit Reuters, ca acest aspect nu are o relevanta anume in organizarea complotului.

Tensiunea nu dispare

Chiar daca nu au produs victime, atentatele esuate au creat totusi panica printre cetatenii britanici, tensionati de masurile extreme de securitate impuse de autoritati in ultimele zile.

Ieri, terminalul numarul 4 al Aeroportului londonez Heathrow a fost evacuat de politie, dupa descoperirea unui colet suspect. Tot ieri, echipele de pirotehnisti au procedat la o noua explozie controlata a unui vehicul suspect parcat in apropierea unei moschei din Glasgow.

In paralel, o alta explozie controlata a avut loc la Londra, in apropierea statiei de metrou Hammersmith, unde au fost descoperite trei stingatoare de incendiu.

Politia nu a confirmat insa, in niciunul din cazuri, suspiciunile privind un nou atac terorist. In acelasi timp, ministrul de interne Jacqui Smith a anuntat ca au fost efectuate perchezitii in 19 locuri pe teritoriul tarii.

Cititi si: Christian Mititelu: Complotul doctorilor