"Doctor Google" dăunează grav sănătăţii

Persoanele cu diferite afecţiuni care apelează la "Dr. Google" pentru a găsi un remediu se pot trezi că boala li se agravează, întrucât, tratamentul aflat prin intermediul motorului de căutare poate fi greşit sau incomplet.

Informaţiile medicale referitoare la accidentele sportive obişnuite variază extrem de mult pe Internet, din punct de vedere calitativ, arată un studiu recent citat de Daily Mail. Cel mai puţin exacte dintre acestea fiind postate de obicei pe paginile personale, de tip blog.

Cercetarea evidenţiază că tot mai mulţi pacienţi se prezintă la medic având deja soluţia de tratament pe care au aflat-o, desigur, prin Google.

  • "Calitatea informaţiilor obţinute prin Internet este, nu de puţine ori, îndoielnică, iar faptul acesta trebuie cunoscut atât de medici, dar, mai ales, de către pacienţi", este de părere doctorul Madhav A. Karunakar, chirurg ortoped şi co-autor al cercetării.

Autorii studiului au selecţionat zece dintre cele mai cunoscute site-uri care cuprind diagnostice de medicină sportivă şi au analizat informaţiile pe care acestea le afişează.

Folosind două dintre cele mai utilizate motoare de căutare (Google şi Yahoo), autorii au analizat primele 10 rezultate găsite în urma căutării pentru fiecare diagnostic, cu scopul de a verifica dacă informaţiile sunt complete, corecte şi clare.

Vindecare dintr-un click

De asemenea, a mai fost verificată sursa informaţiilor, pentru a afla dacă proprietarul site-ului este o organizaţie non-profit, o sursă de ştiri autorizată, o instituţie de rang academic, o persoană, un medic sau o societate comercială.

Doctorul Karunakar a spus că, din perspectiva enunţată, organizaţiile non-profit au obţinut cel mai mare scor, urmate de site-urile academice (inclusiv site-urile unor reviste medicale) şi de site-urile comerciale neorientate către vânzări (precum WebMd şi eMedicine).

  • "Unul dintre cele ai îngrijorătoare aspecte sesizate de noi este acela că astfel de site-uri precizează doar rareori riscurile şi complicaţiile la care este supus pacientul în cazul în care decide să adopte unul dintre tratamentele recomandate de Dr. Google", spun autorii studiului.