DOCTOR EVZ: Cum scăpaţi de durerea de spate

Vă răspunde Remus Lupu, medic de familie.

Roxana, 26 de ani: De câteva zile, mă chinuie o durere de spate cum n-am avut niciodată. Am schimbat pământul la flori şi am stat într-un tricou mai subţire şi am simţit că mi se face frig, deşi geamurile erau închise. La un moment dat am simţit că parcă îmi amorţesc „şalele“, iar după jumătate de oră a început să mă doară, încât abia merg. Ce să fac? Este posibil să aveţi o criză de lumbago, întindere musculară sau febră musculară. Vă recomand să aplicaţi un unguent în zona dureroasă: diclofenac gel sau chetonal gel şi să luaţi medicamente împotriva durerii (paracetamol, algocalmin, antinevralgic). Dacă în 24-48 de ore nu se vede o ameliorare, vă sfătuiesc să mergeţi la medicul de familie pentru o consultaţie.