Va raspunde Andreea Ciubotaru, medic oftalmolog la Centrul Medical "Infosan".
Cristina Antonescu: Care metoda de determinare a dioptriilor este cea mai buna? Cum imi pot da seama daca dioptriile mi-au fost masurate corect? Imi puteti recomanda un centru serios? „Pentru examinarea refractiei oculare (determinarea dioptriilor) folosim obligatoriu doua tipuri de metode: unele obiective (refractometrie, autorefractometrie - bazate pe masuratori efectuate cu aparate) si unele subiective (constand in plasarea de lentile de proba in fata ochiului pacientului, intrebandu-l cum vede mai bine). La copiii sub 3 ani, din cauza faptului ca acestia nu colaboreaza, utilizam o tehnica speciala de determinare a dioptriilor, numita schiascopie. Trebuie sa stiti ca, in general, toate clinicile ar trebui sa fie dotate cu aparate performante gen Dioptron (autorefractometru computerizat modern cu memorie), dar pentru prescrierea unor ochelari corecti, examinarea efectuata de medicul oftalmolog, ca si colaborarea pacientului, sunt esentiale. In principiu, orice medic specialist oftalmolog poate sa va determine corect dioptriile.”