Vă răspunde medicul Rareş Simu, specialist alergolog la Centrul Medical Unirea.
Laura: Acum 2 zile am fost la ţară şi nu am stat decât o noapte. Bunicii mei au împrejurul casei numai salcâmi şi toţi erau înfloriţi. A doua zi, în jurul orei 12.00, eu şi fiul meu ne-am simţit foarte rău, cu dificultate în respiraţie, ochi înlăcrimaţi, tuse şi stare de rău. Am plecat imediat spre casă, dar a doua zi starea băiatului meu (de 8 ani şi jumătate) s-a agravat. L-am dus imediat la spital şi mi-a dat diagnosticul de astm bronşic alergic (probabil de la florile de salcâm). Întrebarea mea este urmatoarea: unde pot "depista" la ce mai este alergic? Ce-mi recomandaţi să fac pe viitor?
Trebuie făcute testele de alergie. În funcţie de rezultate se stabileşte tratamentul care poate fi de moment pentru controlul simptomelor şi tratamentul cauzal de desensibilizare, pe termen lung. Aceste teste se pot face din sânge, la laborator sau se pot face pe piele.
Puteţi trimite întrebările la doctorevz@evz.ro Telefon: 0741 830 707.