Vă răspunde REMUS LUPU, medic de familie.
Eugen Şelaru, Băile Govora: Sufăr de mai multe afecţiuni cronice, însă primesc medicamente compensate pentru o parte dintre ele. Câte reţete compensate am dreptul să primesc într-o lună? Legal aveţi dreptul să primiţi câte o reţetă compensată pentru fiecare boală în parte. Dacă aveţi cinci boli cronice, veţi primi cinci reţete compensate. Dacă este vorba despre boli precum glaucom, diabet, boli psihice, reţetele pe care le veţi primi sunt gratuite. Sunt puţine medicamente pentru care primiţi reţete doar de la medicul specialist, însă la cele mai multe medicul de familie este cel care trebuie să vă dea reţete din proprie iniţiativă sau în urma unei scrisori medicale pe care acesta o primeşte de la un doctor specialist. Dacă aveţi probleme cu medicul de familie şi sunteţi nemulţumit de el, aveţi dreptul să-l schimbaţi (dacă sunteţi înscris pe lista lui de o perioadă mai lungă de şase luni), dar puteţi să-l reclamaţi la casa de asigurări de sănătate de care aparţine acesta“.