Pentru electronicele mai noi, reparatorii spun că valoarea unei depanări reprezintă 10% din preţul de achiziţie. La cele mai vechi, manopera şi piesele nu trec de 100 de lei.

Nu există televizor românesc Sirius sau Diamant, vreun pick-up sau magnetofon care să nu fi făcut cunoştinţă cu aparatul de lipit cel puţin o dată în viaţă. Televizorul alb negru se strica fix când îţi era lumea mai dragă, înaintea sărbătorilor sau a unor meciuri importante de fotbal. Cel puţin o oră dura "consultaţia".

Electronistul înşira o valiză plină cu rezistenţe, tranzistoare, diode sau condensatori. Încingea pistolul de lipit şi mirosea a sacâz de ziceai că se ţine o slujbă de mitropolie la tine în casă. La final, venea şi concluzia pe care toată familia o aştepta cu sufletul la gură: "Ştiţi, e arsă o piesă, nu o am la mine, mai vin săptămâna viitoare să rezolvăm treaba!".

Din anii ’90, experienţa electronistului s-a îmbogăţit, au apărut televizoarele color, aparatele video şi casetofoanele care încâlceau casetele. Numărul de telefon al electronistului a rămas scris lângă cel al Ambulanţei.

Philips, secretul care se ascunde sub pătură

Ce mai repară electronistul acum, în era consumerismului? La Marcus Electronics, un atelier de pe strada Moineşti, din cartierul bucureştean Drumul Taberei, doi tineri înghesuie pe uşă, într-o pătură, un munte de televizor - "Suntem cu Philipsu’". Specialistul Adrian Marcus se ridică de la "masa de operaţie", unde un televizor LCD stă cu măruntaiele în bătaia lămpii. "Îmi pare rău, nu primesc, schimb o piesă şi peste o săptămămână vă întoarceţi, pică alta", le-o taie scurt electronistul.

Atelierul e plin, vreo 12 televizoare LCD îşi aşteaptă reparaţia. Pe mese mai sunt CD playere şi componente ale unor computere. Electronistul are şi o deviză - "Nu intri în ele de 10 ori, dar o dată merită". "Am reparat de toate, aparate foto, LCD-uri, proiectoare, cuptoare cu microunde, iPad-uri, tot ce e nou", spune Adrian.

Are cam 10 cereri pe săptămână, iar când e nevoie merge şi acasă la client. "În general, problemele sunt clasice şi nu durează mai mult de o oră, nici n-ar fi rentabil dacă nu ai face măcar 80 lei în timpul ăsta", e de părere Adrian, care apreciază că o reparaţie, cu tot cu manoperă, costă cam 10% din valoarea produsului cumpărat.

"Am reparat şi televizoare alb-negru"

De luni bune îşi caută un coleg. Dă anunţuri la ziar o dată la două săptămâni, însă nimeni nu s-a încumetat să topească fludorul în "spitalul său de tratare a electronicelor". "E greu, trebuie să fii tot timpul la curent cu ce mai apare pe piaţă. A venit un electronist în vârstă, a stat vreo oră la masă. S-a chinuit, iar la un moment dat s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus spre uşă, «locul meu nu e aici»", povesteşte Adrian Marcus.

Pe o parte dintre electroniştii de la Progresul Radio, unitatea 50, i-a prins cutremurul din ’77 în actualul atelier de pe bulevardul Iuliu Maniu. Aici se mai reapară, ce-i drept foarte rar, chiar şi televizoare alb-negru. "Au fost vreo două din ălea Sport, le-au adus oameni care lucrau ca paznici", explică electronistul Nicuşor Mazilu. Cei mai mulţi clienţi vin când se dau salariile, pe la sfârşitul lunii, iar în medie vin cam 10-12 televizoare pe săptămână şi e mai mult de muncă atunci când mai apare câte o cădere de tensiune în vreun bloc din apropiere.

Electroniştii de la Progresul Radio spun că o reparaţie la un televizor cu tub nu costă mai mult de 100 de lei . "Cele chi nezeşti, în 2-3 ani vin la noi, nu-s ca ălea care erau înainte, cum erau Nei-urile de exemplu", e de părere electronistul Mazilu.

10 televizoare repară, în medie, un atelier de electronică din Capitală