Dobânzile au crescut, economisirea avansează lent

Dobânda medie practicată de bănci la depozite a crescut destul de mult în martie faţă de lunile anterioare, dar avansul economiilor în lei este modest.

Dobânda medie a sărit cu aproape 0,8 puncte procentuale, ajungând la 8,17% în cazul depozitelor noi la termen în luna martie, potrivit datelor raportate de bănci la BNR. Volumul economiilor în moneda naţională a crescut lent, cu 2,6%, până la 45,8 miliarde de lei. Creşterea economiilor cu 2,6% e mai lentă decât cea înregistrată în februarie, lună în care băncile au oferit randamente mai mici - 7,38% în medie.

Avansul mic al volumului depozitelor poate fi pus şi pe seama Sărbătorilor de Paşte care i-au făcut pe români să cheltuiască mai mult.

Dobânzile practicate la sumele depuse pe termene între o lună şi şase luni au fost cele mai mari. Pentru economiile atrase pentru trei-şase luni, dobânda medie a fost de aproape 8,9%. Şi dobânzile plătite la depozitele vechi au crescut în martie. Avansul acestora a fost mai mic cu aproape 0,3 puncte procentuale, până la 7,34%. În acelaşi timp, costul efectiv al creditelor de consum noi în lei a scăzut uşor, iar cel al împrumuturilor noi pentru locuinţe în moneda naţională a crescut puţin. Împrumuturile în moneda naţională au avansat în martie cu 2,7%, până la 35,7 miliarde de lei. Avansul cu 2,7% din această lună a fost superior celui înregistrat în lunile anterioare.

La creditele vechi în lei, băncile au mărit dobânzile pe toate segmentele. La împrumuturile pentru locuinţe, dobânda medie a crescut de la aproape 10% în februarie la 10,21% în martie, iar la cele pentru consum de la 14,53% la aproape 14,7%.