Din primele informații, pompierii au intervenit la subsolul blocului, într-o parcare, unde un autoturism a fost cuprins de flăcări. La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și fum.
Incendiul a avut loc în cursul după amiezii zilei de sâmbătă, la un bloc recent construit, situat pe strada Aurel Vlaicu din Cluj Napoca.
Cel care a sunat la 112 a anunțat că fumul s-a extins la etajele superioare, și că cel mai probabil un autoturism parcat în parcarea de la subsol s-a aprins.
”Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu care s-a manifestat la un autoturism parcat în subsolul unui bloc de pe strada Aurel Vlaicu. Incendiul este lichidat, însă au existat degajări mari de fum. Drept urmare, este necesară evacuarea mai multor locatari. Până acum, 22 de persoane au fost evacuate, 2 dintre acestea fiind evaluate de către echipajele medicale. Un bărbat acuză o contuzie la membrul superior, iar o femeie a suferit cel mai probabil un atac de panică”, se arată în comunicat ISU Cluj.
Poliția a deschis o anchetă
La fața locului se află mai mulți polițiști care fac cercetările de rigoare, alături de pompierii militari, pentru a stabili cauza producerii acestui incendiu.
În prezent, proprietarul mașinii este audiat pentru a se stabili dacă este vorba despre un accident sau un incendiu provocat.
”Apelul de urgență a venit la ora 18:06, iar la misiune au luat parte o autospecială de intervenție rapidă și comandă și două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate. În plus, la fața locului s-au deplasat o ambulanță SMURD și una SAJ. Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care a distrus complet autoturismul, subsolul de aproximativ 1500 mp fiind inundat cu fum. Totodată, au fost inundate cu fum două dintre scările blocului. În consecință, intervenția pompierilor a fost îngreunată de vizibilitatea redusă. Pe de altă parte, ca măsură de precauție, s-a impus evacuarea a 35 de locatari. Două persoane au fost evaluate de către paramedici și au primit îngrijiri medicale, după cum urmează: Un bărbat de aproximativ 30 de ani prezenta o excoriație și o contuzie la nivelul unui membru superior, astfel că a fost transportat la spital de ambulanța SAJ. De asemenea, o femeie a suferit un atac de panică, însă nu a fost necesar transportul acesteia la spital. Intervenția s-a finalizat și toate persoanele au putut reveni în siguranță în apartamente. Cel mai probabil, incendiul de la autoturism a pornit în urma unor lucrări efectuate cu un aparat de sudură”, a transmis ISU Cluj.