Adina Nanu e specialistă în haine, colecţionează pălării şi rochii dintotdeauna şi a scris singura istorie a costumului universal.
„Mă joc de-a costumarea de când mă ştiu“, spune femeia cu păr alb şi ochi albaştri. De jumătate de secol, bucureşteanca Adina Nanu dă lecţii de stil şi artă şi-i învaţă pe studenţi cum şi de ce şi-a schimbat omul costumul de-a lungul vremurilor.
În casa din zona Dorobanţi, în pod şi-n beciuri şi peste tot în colţuri de camere păstrează în cufere sute de costume din perioada 1900-1940, o colecţie vestimentară imp-resionantă.
De câte ori are ocazia, îşi duce piesele în muzeele din ţară - aşa cum se va întâmpla, de astăzi, la Muzeul Naţional Cotroceni - şi la cursurile de la Universitatea Naţională de Arte şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. Fiecare student al ei a probat măcar o dată o pălărie, din sutele moştenite din familie, iar pentru fiecare piesă are numai vorbe de laudă. Istorie în jeanşi Despre arta de a purta costumul, indiferent în ce epocă s-ar încadra acesta, despre accesoriile strălucitoare, care nu te mai lasă să vezi ridurile feţei, şi despre părinţii ei, doi bucureşteni cocheţi, Adina Nanu ar putea vorbi ore în şir, cu zâmbetul pe buze, fără pauză. Ca să nu facă risipă de timp, a scris mai multe volume despre haina care l-a făcut dintotdeauna pe om. Tot ea a semnat şi prima şi singura istorie a costumului universal - „Artă, Stil, Costum“, apărută în România, în 1976, şi reeditată în urmă cu un an.
„Istoria costumului nu a fost numai o bucurie şi o vocaţie“ pentru Adina Nanu, „ci şi un prilej de a evita cenzura comunistă“. „Vorbind despre haine părea mai puţin periculos pentru sistem, deşi nu era chiar aşa“, mustăceşte doamna octogenară, îmbrăcată, într-o dimineaţă de primăvară, cu jeanşi albaştri şi o cămaşă albă. Spune că dragostea pentru haine a pornit de la artă, iar de aici până la a-şi dedica întreaga viaţă ansamblurilor vestimentare nu a mai fost decât un pas. Totul a început de la pălării Dacă o întrebi câte costume are, nu ştie ce să răspundă. Nu le-a numărat niciodată şi nici nu ştie dacă trebuie numărate compoziţiile vestimentare sau fiecare obiecţel în parte. Nici să spună care dintre pălării, rochii şi accesorii îi plac cel mai tare nu se poate decide. Ştie doar că pasiunea ei trebuie dusă mai departe, iar ştacheta a fost deja preluată de fiica sa, Unda Popp, şi nepoată, Ana Oprescu.
Colecţia de renume a Adinei Nanu a început de sus în jos, de la cap la pantofi. „Primele piese pe care le-am colecţionat au fost pălăriile. Mama mea, o persoană foarte frumoasă şi elegantă, a păstrat pălăriile bunicilor şi ale mătuşilor şi mi le-a lăsat moştenire. Veneau studenţii la mine şi le arătam. În secunda următoare, fiecare avea câte una pe cap şi căuta o oglindă“, povesteşte specialista în costum. „Atunci am zis că e de datoria mea să compun nişte ansambluri din care să se înţeleagă că pălăria mică, aşezată pe un ochi, rimează cu tocuri înalte, iar pălăria îndesată până-n urechi e posibilă numai în anii ’20, când femeile se tundeau scurt, ca băieţii“, continuă femeia povestea expoziţiei care a putut fi admirată, prima dată, în 1997.
Colecţia ei „a crescut de la sine“. Nu a cumpărat niciodată vreo rochie, ci doar mici accesorii - o panglică, o blăniţă, un cordon. Toate piesele sale au fost fie moştenite, fie primite. Cele mai vechi obiecte sunt de după 1850, din epoca în care se purta rochie pe crinolină. Se mândreşte cu hainele boiereşti din familia Băleanu, care au aparţinut fostei sale colege de bancă de la Pitar Moş, dar şi cu cele câteva piese cu modele turceşti, dinainte de ’77.
„În fiecare dimineaţă facem compoziţii“
Dintre toate perioadele modei, cea din prezent e preferata ei. „Pentru că poţi să te îmbraci cum vrei. În fiecare dimineaţă, când ne îmbrăcăm, facem compoziţii. Unii mai reuşite, alţii mai puţin reuşite. Moda ca imperativ nu mai există. Fiecare persoană are libertatea să-şi compună o imagine aşa cum vrea şi se pricepe“, îşi justifică alegerea Adina Nanu.
Îi place să vadă fel de fel de combinaţii pe stradă şi crede că românii nu sunt chiar nişte afoni în asortarea veşmintelor. „E greu, dar nu imposibil să ne îmbrăcăm frumos. Bineînţeles că vor mai rămâne mereu nişte urşi care să întoarcă spatele frumosului, însă eu sper că majoritatea va alege să trăiască cu bucurie această nevoie de a pune ceva pe ei. De la obligaţie la artă este un pas pe care îl putem face cu toţii şi suntem acum în situaţia de a-l face“. "E greu, dar nu imposibil să ne îmbrăcăm frumos. Bineînţeles că vor mai rămâne mereu nişte urşi care să întoarcă spatele frumosului, însă eu sper că majoritatea va alege să trăiască cu bucurie această nevoie de a pune ceva pe ei." - Adina Nanu profesoară de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor şi a Costumului EXPOZIŢIE Două luni la Muzeul Cotroceni Costume din colecţia Adinei Nanu veţi putea vedea, de astăzi, la Muzeul Naţional Cotroceni, unde, la ora 13.00, se vernisează expoziţiile „Modă şi veşminte la Curtea Regală a României“ şi „Familia Regală din România în cărţi poştale ilustrate“, în deschiderea Colocviului Naţional de Istorie, Istoria Artei Decorative, Conservare-Restaurare şi Relaţii Publice. Nanu şi-a aliniat manechinele costumate între obiecte de vestimentaţie şi accesorii care au aparţinut Reginei Maria a României şi celorlalţi membri ai Familiei Regale. În premieră vor fi expuse şi câteva piese abia intrate în colecţia specialistei în costum: „o pelerină brodată cu mărgele negre, de la 1900, o adevărată bijuterie, şi o alta, din 1875, creată special pentru o rochie cu turnură“. Cele două expoziţii de la Muzeul Cotroceni vor fi deschise până pe 22 iulie.
Recomandările noastre
