DNA cere arestarea procurorului Cristian Hristescu

Procurorii anticorupție s-au răzgândit și cer înlocuirea interdicției de a părăsi țara care a fost luată împotriva procurorului Hristescu acuzat de corupție, cu măsura arestării preventive. Magistratul Hristescu a încălcat obligațiile ce îi fuseseră instituite, luând legătura cu martori din dosar

Procurorii au formulat astăzi propunerea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile cu măsura arestării pentru 30 de zile a inculpatului Cristian Hristescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița (în prezent suspendat din funcție). Propunerea a fost înaintată Curții de Apel București. Cererea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că, pe parcursul a 24 de ore, inculpatul a încălcat obligațiile ce fuseseră instituite în sarcina sa, prin aceea că a luat legătura cu martorii și a încercat să își procure înscrisuri pe care să le folosească în apărarea sa, informează DNA. http://www.evz.ro/detalii/stiri/1078180.html Menționăm că, la data de 22 ianuarie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori încuviinţat luarea măsurii arestării preventive față de procurorul Hristescu Cristian. Față de Hristescu Cristian, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița (la data faptelor) se efectuează acte de urmărire penală pentru infracțiunile de șantaj, trafic de influență și instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Municipiul Slobozia a devenit raiul interlopilor, după ce organe judiciare şi administrative au fost lovite, la vârf, de fenomenul corupţiei. În timp ce primarul e cercetat de DIICOT, procurorii DNA l-au ridicat pe prim-procurorul Cristian Hristescu pentru că a favorizat infractori contra cost. Acestuia i-a "răsărit" o vilă cu două etaje din șpăgi.