Casa lui Şerban Huidu, de pe strada Elefterie, din Capitală, a fost baricadată ieri de ziarişti.
Fiecare venise din redacţie cu varianta lui: Huidu s-ar fi retras undeva la ţară, iar nevasta lui e chiar în duplexul acesta, de la geamurile căruia zâmbesc din când în când nişte oameni. Nimeni nu ştie cine sunt, până când uşa casei se crapă şi ies în fugă o femeie blondă şi un bărbat îmbrăcat în nergu.
"Nu-s ei, bine că n-am băgat acum live-ul", răsuflă uşuraţi ziariştii. Până sună din nou în redacţii, un Citroen negru opreşte în faţa casei. La volan e Vlad Huidu, fratele lui Şerban. Camerele au poposit mult prea puţin pe figura lui, pentru că Vlad vorbise probabil în casă să i se deschidă uşile garajului, ca să nu mai fie nevoit să aştepte în faţa porţii.
Momentul de linişte
Camerele se opresc din nou. În timp ce lumea se îndepărtează către partea cealaltă a străzii, din mulţime s-aude că cineva strigă: "Garajul!". Toată lumea aşteaptă s-apară Şerban Huidu, să plece zburând, fără să spună o vorbă. Ziariştii asta vor şi asta cred: e acasă, a minţit socrul lui, Matei Vintilă, că e plecat la ţară, cu un psiholog după el, să-l calmeze. Şi uită-l că iese.
Botul maşinii negre se vede iar de după uşa care se ridică. Soarele bate atât de tare, încât faţa şoferului pare "arsă". Nimeni nu-şi poate da seama dacă e sau nu e Şerban Huidu. Ţipete, microfoane prin aer, călcări pe bombeuri. Toţi se năpustesc spre portiera din stânga, dar e alarmă falsă din nou.
E Vlad Huidu, care pleacă după nici două minute. Poartă ochelari de soare şi o cască handsfree. Toate obiectivele sunt pe el, iar prin lunetă, pe bancheta din spate, se zăresc siluetele unei femei şi a unui copil. Vlad semnalizează dreapta, dar pentru că o maşină îi blochează trecerea, trage brusc de volan spre stânga şi pleacă în trombă şi scârţâit de cauciucuri.