În cadrul unui amplu exercițiu multinațional, care a avut loc săptămâna trecută în Hawai, pușcașii marini au avut ocazia de a lupta cu ajutorul unui robot distrugător, desprins parcă din filmele SF.
Legged Support System (LS3) a fost dus în junglă și a reușit să-i impresioneze până și pe cei mai experimentați militari. Robotul are patru picioare, se deplasează cu agilitate pe teren accidentat și poate avea rolului unui catâr mecanic într-un eventual război, putând căra peste 180 de Kg.
Pușcașii marini transportă în general, între 100 și 135 de kg de echipament, bagaj care include nu doar arme și muniție, ci și apă și alimente. Este foarte important ca trupele să poată transporta alimentele atunci când pleacă în misiuni departe de bază.
Aici intervine sistemul de asistență Legged, a explicat maiorul Christopher Orlowski, coordonatorul programului LS3. El a subliniat că operațiunea a fost una de succes pentru că a demonstrat capacitatea robotului de a-și îndeplini misiunea de transport rapid, în condiții de luptă, pe teren accidentat.