Compania are cu 3.000 de salariaţi mai puţin decât numărul pe care şi l-a asumat în contractul de privatizare.
Compania Gaz de France a încălcat clauza socială cu privire la păstrarea numărului de salariaţi după ce a preluat distribuitorul de gaze naturale, în mai 2005. Aceasta este concluzia la care a ajuns Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care a cerut un raport din partea Distrigaz Sud pe baza disponibilizărilor făcute în societate.
„Se pare că nu a fost îndeplinită această clauză (n.r. - clauza socială), dar vom şti sigur acest lucru dacă sindicatele ne spun că disponibiliză rile s-au făcut fără acordul lor“, ne-a declarat Constantin Botez, vicepreş edinte AVAS şi responsabil cu monitorizarea postprivatizare. Personal evacuat Contractul de privatizare prevedea păstrarea a 11.400 de salariaţi în 2005, dar în acel an erau doar 10.828 de salariaţi, 11.100 de salariaţi în 2006, dar anul trecut erau doar 9.438 de angajaţi. În plus, pentru 2007 contractul prevedea un număr de 10.800 de salariaţi, în timp ce la 31 iulie erau 7.698.
„Dacă sindicatul nu a acceptat disponibilizările, Distrigaz Sud va trebui să-şi reorganizeze activitatea pentru a avea numărul de salariaţi din contract, adică va trebui să reangajeze salariaţii sau să creeze noi locuri de muncă“, ne-a spus Botez. Vicepreşedintele AVAS atrage atenţia Distrigaz Sud că „orice decizie privind activitatea companiei, care trebuie aprobată şi de AVAS (n.r. - statul are 49% din Distrigaz), va fi condiţionată de îndeplinirea acestei clauze“.
Cu alte cuvinte, Botez spune că AVAS nu va pune beţe în roate societăţii, dar că „o vom forţa să respecte clauza“. Sindicatele joacă tare Victor Popescu, vicepreşedintele Federaţiei Sindicale „Gaz România“, ne-a declarat că, „în mod categoric, acţiunea de disponibilizare a început fără acordul nostru“. El ne spune că „această acţiune a fost «mascată» sub numele de «optimizare a efectivelor», dar orice om cu mintea întreagă înţelege că este vorba despre concedieri“.
Popescu a mai spus că, în cadrul Centrului European al Întreprinderii (organism sindical la nivelul Gaz de France), „forul format din 30 de membri a votat în unanimitate, pe 12 septembrie, că nu este de acord cu acest program de optimizare de la Distrigaz Sud“. Victor Popescu a subliniat că numărul de acum al angajaţilor este mai mic şi decât cel prevăzut pentru 2009, de 9.800 de salariaţi. Motivaţiile Distrigaz Sud Compania îşi justifică programul de disponibilizări cu „plecările voluntare“ din societate care, în 2006, au fost de 2.595 de persoane. Cu toate acestea, sindicaliştii spun că salariaţii sunt forţaţi să plece, unii având chiar surpriza să-şi găsească birourile goale şi yalele schimbate. Distrigaz a adăugat că disponibiliză rile slujesc inclusiv sporirii productivităţii companiei. „Pentru că au plecat mulţi oameni, acum se vor restricţiona plecările pe teren, iar în loc de doi oameni va fi trimis unul singur, ceea ce va crea dificultăţi, mai ales că vine iarna“, ne-a declarat Constantin Tatu, lider sindical la Distrigaz Sud.
În decembrie 2006, societatea avea o cifră de afaceri de 950 milioane euro, cu 22,2% în creştere datorită majorării preţului gazului. La aceeaşi dată investiţiile erau de 70 de milioane de euro, iar din 15.500 de kilometri de reţea, compania schimbase mai puţin de 500 de kilometri. Distrigaz Sud a fost privatizată pentru 311 milioane euro.