Distracția unui tânăr. Câine sfâșiat de ciobăneștii carpatini de la o stână

Distracția unui tânăr. Câine sfâșiat de ciobăneștii carpatini de la o stână

Un câine fără stăpân a fost sfâșiat, la propriu, de mai mulți ciobănești carpatini, de la o stână, pentru distracția stăpânului acestora.

Potrivit unor martori ai tragicului eveniment, tânărul cioban care este proprietarul acestei stâne și-a asmuțit patrupedel asupra câinelui fără stăpân. Același martor mai susține că ciobanul nu este la prima abatere de acest fel.

„Vă rog frumos să distribuiți pe toate rețelele de socializare acest criminal. Nu e primul câine pe care îl ucide așa. Băiatul ăsta orice câine vede pe stradă îl aleargă cu câinii până îl prinde și îl ucide. Nimeni din sat nu își poate lăsa câinele dezlegat că îl prinde și îl omoară. În fiecare an când vine acasă cu oile face chestiile ăstea. Îi un tânăr în treaba lui, nu prea bagă în seamă ce zic oamenii. Cu toate animalele pe care le are îi așa. Are acasă vaci, le bate de numa’, cal, orice…Vă rugăm frumos faceți ceva, nu mai suportăm” – a relatat un localnic din Zoreni, un sat din Bistrița Năsăud, citat de bistrițeanu.ro.

Potrivit sursei citate, tânărul cioban a cărui distracție pare să fie sfâșierea animalelor fără apărare de către câinii de la stână, se numește Bogdan Bența și are 22 de ani, iar locul unde s-a petrecut toată scena este Salastrug, zona unde tânărul cioban are o rulotă. Din primele informații rezultă că distracția a fost pusă la cale de Bogdan Bența și fratele acestuia, care au găsit un câine fără stăpân și l-au dus la stână pentru a fi sfâșiat de ciobăneștii carpatini.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest caz, IPJ Bistrița s-a autosesizat și a deschis un dosar penal.