Disperare de părinţi

Un cuplu din Marea Britanie ar fi făcut un pact sinucigaş pentru că nu au putut avea grijă de fiica lor autistă, relatează The Telegraph.

William şi Wendy Ainscow au cumpărat un bilet dus spre Tenerife, unde au luat o cantitate mare de medicamente, înainte să se îndrepte spre mare.

Soţul, în vârstă de 75 de ani, a decedat, dar soţia sa, de 63 de ani, a fost scoasă inconştientă din apă de echipajul de urgenţă care a readus-o la viaţă.

Cei doi au fost aduşi în pragul disperării de fata lor, Lisa, de 37 de ani, care suferea de sindromul Asperger şi avea o obsesie a cumpărăturilor. 

Cuplul susţine, într-un bilet de adio trimis ziarului local, că a cheltuit sume enorme pentru a-i satisface Lisei dorinţele, printre care cumpărarea unei perechi de pantofi de 2.000 de dolari.

Potrivit autopsiei, cauza morţii bărbatului a fost înecul, combinat cu efectele medicamentelor.

(20:50)