Jurnalistul Andrei Postelnicu, unul dintre cei mai renumiţi ziarişti români, specializat în finanţe-economie, dispărut în urmă cu un an în largul coastelor Floridei cu micul avion pe care îl pilota, ar fi împlinit astăzi 38 de ani. Dispariţia lui rămâne un mister, autorităţile americane nu au, nici acum, vreo veste despre el.
Părinţii lui Andrei Postelnicu nu i-au putut ura, astăzi, la mulţi ani, singurului lor copil. „Din punct de vedere oficial, autorităţile americane nu ne-au dat niciun verdict. Invocă faptul că nu găsesc ADN-ul dintr-un os găsit anul trecut în luna aprilie, care, bănuiesc ei, că ar fi al lui Andrei”, spune Mihaela Postelnicu, mama jurnalistului. De ziua lui, părinţii îl sunau de la Constanţa, în fiecare an. Ultima convorbire telefonică au avut-o anul trecut în ianuarie. Andrei, care atunci lucra la Agenţia Moody s, din Londra, plecase în SUA . „Avea brevet de pilot amator şi, fiind în vacanţă şi-a făcut un cadou pentru ziua lui, 31 ianuarie, când a împlinit 37 ani. A plecat în Florida unde orele de zbor sunt mai ieftine decât în Anglia”. Avionul mic, pe care îl închiriase din Florida Keys ar fi dispărut în apropiere de insula St Lucie.
Până când autorităţile americane nu se vor pronunţa, oficial, asupra dispariţiei lui Andrei Postelnicu, cel mai probabil peste şase luni, profesorii Mihaela şi Mihai Postelnicu încearcă să treacă peste „aşteptarea cruntă”, ocupându-şi timpul cu mai multe proiecte. Andrei Postelnicu, plecat de la 17 ani de acasă, după ce obţinuse o bursă în Anglia, a devenit, după ce şi-a completat studiile în SUA, un jurnalist specializat în domeniul economic, fiind un analist a cărui expertiză avea „greutate”. A debutat la Financial Times în SUA şi Anglia, apoi a trecut la Agenţia Blooomerg. A colaborat la BBC, Newsweek, RFI, corespondent din SUA pentru Pro Tv şi Realitatea TV. Andrei Postelnicu a fost editorialist la Evenimentul Zilei.