Antena Group anunţă oficial transformarea, în prima parte a anului, a postului GSP TV în ZU TV, anunţă site-ul Gazetei sporturolor.
"Lansarea ZU TV susţine noua strategie de conţinut Antena Group, în cadrul căreia au fost lansate Antena Play şi Antena Stars. Antena Play are în mai puţin de jumătate de an de la lansare peste 500.000 de conturi active, iar Antena Stars şi-a dublat audienţa în prima lună de emisie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut", se anunţă în comunicatul emis de oficialii companiei.
În anunţul de astăzi se mai arată că "actuala echipă a GSP TV va fi completată cu o redacţie puternică şi cu echipă de producţie performantă, astfel că noul post TV îi va da o nouă dimensiune aducînd pentru prima dată pe o platformă integrată o experienţă unică: ştiri şi informaţii cu care publicul tînăr rezonează, lifestyle, muzică, cele mai tari vedete ale momentului şi ZU-per evenimente!".
Între Gazeta Sporturilor şi canalul de televiziune GSP TV nu a existat o legătură managerială, ele fiind administrate de echipe şi companii diferite.
GSP TV a fost lansat pe 26 iulie 2008, iar din 15 septembrie 2012 GSP TV a trecut printr-un proces de rebranding, devenind un post exclusiv destinat bărbaţiilor, mai scrie gsp.ro.