"Disidentul" de la "Telejurnal"

Fostul prezentator al "Telejurnalului" dinainte de '89, Cornelius Rosiianu, sustine ca intra "pe sticla" doar cand nu erau acolo ceilalti prezentatori.

Cariera de 35 de ani a lui Cornelius Rosiianu, pe care romanii il stiu mai ales ca prezentator al „Telejurnalului” comunist al TVR, s-a desfasurat, aproape in intregime, intre peretii televiziunii publice, cu exceptia a patru ani, timp in care a lucrat pentru Tofan Grup.

Drumul profesional al lui Rosiianu, de la cuceritorul prezentator al „Telejurnalului”, pana la nevazutul director adjunct al TVR 2, a fost presarat si cu evenimente care l-au transformat, dupa ‘89, din jurnalist in subiect de presa.

Cel care a rostit de mii si mii de ori „Presedintele Republicii Socialiste Romania, tovarasul Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman” crede ca, dintre prezentatorii jurnalelor de acum, doar Andreea Esca este perfecta in aceasta ipostaza. „Pentru ca „trece de ecran”, ii face pe telespectatori sa se identifice cu postul de televiziune”.

„Am facut cel mai echilibrat jurnal TV”

Rosiianu crede ca popularitatea cea mai mare a avut-o ca prezentator al „Actualitatilor” TVR - jurnalul de dupa Revolutie -, de care s-a ocupat si ca redactor-sef, pana la inceputul lui 1997. In acel moment sub conducerea Alinei Mungiu, televiziunea publica a fost „deceausizata”, „curatata” de persoanele ramase in functii de pe vremea lui Ceausescu si care aveau putere de decizie editoriala.

„Alungat din TVR”, Rosiianu

s-a simtit nedreptatit, pentru ca, spune el, nu merita un astfel de tratament dupa ce adusese institutia la un nivel neatins pana atunci: „Din 1989 pana in 1996 am facut cel mai echilibrat jurnal dintre toate televiziunile. Am avut cea mai mare audienta TV, aveam un market-share de 60%-70%”.

Modul in care se faceau sondajele de audienta inainte de 1999, pe baza de chestionare completate individual, avea o marja de eroare mare. Audienta mare nu se datora si faptului ca in Romania rurala nu ajunsese televiziunea prin cablu, deci in aproape toate satele „se prindea” doar TVR? „Era vorba despre continutul jurnalului”, raspunde, fara dubiu, Rosiianu.

Si argumenteaza: „Pe 7 ianuarie 1997 am fost debarcati noi, cei care eram in TVR dinainte de Revolutie - din alte motive, ca pentru incompetenta n-au putut -, iar pe 1 martie 1997 s-a dovedit ca pierdusera din audienta, aveau doar 30%-40%”. Insa directorul adjunct al TVR 2 omite sa spuna ce gandeste despre motivul indepartarii sale din televiziune.

La Tofan Grup, Cornelius Rosiianu spune ca era director cu pregatirea profesionala, apoi a lucrat o vreme la TVRM, ca director general adjunct. In 2003 a revenit insa la televiziunea nationala, pe programul 2, ca producator delegat.

„N-am avut niciun esec”

Cei care urmareau jurnalele TVR pe la inceputul anilor ‘90 le reproseaza prezentatorilor de atunci, inclusiv lui Rosiianu, ca i-au manipulat. Ca in martie 1990, Cornelius Rosiianu a bruiat citirea Proclamatiei de la Timisoara; ca, tot atunci, TVR sustinea punctul de vedere al lui Ion Iliescu asupra Proclamatiei, in special a punctului 8 (interzicerea ocuparii de functii politice de catre fostii nomenclaturisti) si a punctului 11 (privind descentralizarea economica si administrativa).

Pe acesta din urma, guvernul Petre Roman l-a rastalmacit ca fiind dorinta de autonomie a Timisului. Ca, la mineriada din iunie 1990, televiziunea ii prezenta pe mineri ca pe salvatorii democratiei. Mai tarziu, in ‘96, TVR era acuzata ca avea stiri preponderent in favoarea guvernului PDSR (actualul PSD), iar in campania electorala, opozitia nu a fost chemata deloc.

„Puterea” unui prezentator si redactor-sef al jurnalului asupra publicului o reprezentau stirile. Iar cand a disparut de pe micul ecran, Rosiianu a iesit destul de repede din constiinta publicului telespectator, prins in valtoarea tranzitiei.

Acum, Rosiianu sta in umbra, se ocupa de TVR 2 din pozitia de director adjunct, dar nu despre asta vorbeste cu verva, ci tot despre perioada de dinainte de 1996.

Din felul in care povesteste, el iese personajul pozitiv si ramai cu senzatia ca nu a avut niciun rateu in cei 35 de ani de munca. Ba chiar, daca-l intrebi direct, nu sta mult pe ganduri: „N-am avut niciun esec”.

MINIBIOGRAFIE ROMANTATA

„Imi cam placea, cum s-ar spune, sa fluier in biserica”

Sarmant chiar si la 62 de ani, Rosiianu degaja un aer tineresc amestecat cu siguranta de sine a unui „vulpoi”. Gesturile care-i insotesc vorbele sunt teatrale, „rotunde”, de parca ar dirija o orchestra. Cu toate astea, isi insira reusitele ca un acuzat in fata ultimei sanse de reabilitare.

„Eu intram sa prezint „Telejurnalul” doar cand nu puteau ceilalti, nu ma bagau tot timpul, ca eram cam gura sparta”, explica Rosiianu. „Imi cam placea, cum s-ar spune, sa fluier in biserica.” Apoi, dupa Revolutie, spune ca au fost stiri pe care el a refuzat sa le introduca in jurnal, precum aceea despre filmul „Oglinda” (1992), al lui Sergiu Nicolaescu.

„A venit o stire despre un film in care Maresalul Antonescu si Regele Mihai I erau pusi in opozitie, mai ales prin imagini. De exemplu, Antonescu era anchetat, regele benchetuia. Am refuzat sa o dau pe post”.

Despre selectia stirilor pe care le prezenta, Rosiianu e ferm: „Nu bag in emisie stiri despre evenimente decat daca le vad eu”. Si zice ca asa facea si pe vremea lui Ceausescu: cand niste rromi din comuna Bolintin, de langa Bucuresti, erau dati afara din casele pe care le ocupau ilegal, a fost acolo sa vada cu ochii lui.

De la reporter la „bastonul de maresal”

Cum a intrat in TVR? Povestea o spune cu placere, ca pentru nepotii sai. Incepe din 1971. Era in ultimul an de studentie la Universitatea Politica si de Conducere, adica un fel de facultate de management, un ASE din comunism.

„Oameni de la Departamentul personal al TVR au trecut prin facultati sa caute tineri care sa participe la un concurs pentru reporteri de stiri. Ne-am prezentat vreo 300-400 de candidati, ne-au bagat in ceea ce astazi este Studioul 5 si ne-au pus sa citim, ca sa vada dictia, timbrul vocii, expresivitatea. Am trecut printr-un interviu zdravan cu Eugen Preda, redactorul-sef. La interviul asta te trecea prin politica interna, externa, stateai cam o ora”, isi aminteste Rosiianu, care a „promovat” interviul si a urmat, apoi, doi ani de „specializare in ziaristica” la Academia de Stiinte Social-Politice „Stefan Gheorghiu”, supranumita Scoala Superioara de Partid. Si a mai facut patru ani de specializare in radioteleviziune.

A inceput munca in TVR ca reporter, apoi a ajuns, cum singur declara intr-un interviu, „omul cu bastonul de maresal”: redactor-sef la Stiri, functie in care l-a prins Revolutia. Dupa ce si-a cerut scuze telespectatorilor pentru ca i-a dezinformat in perioada comunismului prin stirile „Telejurnalului”, a ramas, pentru sapte ani, redactor-sef al „Actualitatilor” si a intrat in atentia publica inclusiv prin suspiciunea ca ar fi turnat la Securitate, prin asociere cu acuzele aduse de oameni din TVR colegului sau Paul Soloc.