Sute de timişoreni au umplut noaptea trecută Piaţa Victoriei aplaudând, puţin înainte de miezul nopţii, prestaţia polonezilor de la Osmego Dnia. Considerată trupă exponent a dizidenţei poloneze aceasta a jucat în cadrul secţiunii Open Air a FEST-FDR - Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti.
Povestea mamei care îşi pierde fiul în război Intitulat "Czas Matek" (Time of Mothers) şi realizat în regie colectivă, spectacolul polonezilor care s-au aflat acum pentru prima dată în Timişoara, este "unul dintre principalele puncte de atracţie ale festivalului (…) o alegorie având în centrul ei povestea unei mame care îşi pierde fiul într-un război", după cum explică echipa naţionalului timişorean. Într-un decor împărţit între trei scene, cu maşinării impresionante care au ridicat actorii mulţi metri deasupra capetelor spectatorilor, dând astfel senzaţia că jucau suspendaţi în aer, folosind numeroase efecte speciale, cei 12 actori polonezi, au avut la îndemână muzică, jocuri de lumini, proiecţii video şi perdele de fum pentru a relata drama mamelor care au trecut prin război. Si care înţeleg că au născut deopotrivă ucigaşi şi victime.
Au intrat în legalitate după 1989 Fondatorii Teatrului Osmego Dnia ("Teatrul zilei a opta") sunt în Polonia o adevărată legendă a dizidenţei. Fondată în 1964 la Poznan, ca trupă de teatru studenţesc, Osmego Dnia a ajuns să aibă o istorie impresionantă : trupa a fost persecutată politic, şi a ajuns, o vreme, să ia calea exilului, în Italia. Închis în 1985 în urma Legii marţiale, actorii săi au refuzat să cedeze în faţa ameninţărilor, susţinând reprezentaţii pe străzi şi chiar în biserici. În Polonia, activitatea Teatrului Osmego Dnia a fost reluată legal abia după 1989.