Scandal pe numirea judecătorilor în funcții de conducere. După ce la proba scrisă candidații au fost notați cu 9 și zece, la proba orală, unde se presupune că ar fi fost întrebați tot din subiectele de examen, judecătorii au primit note de 4 și 5.
Acest lucru i-a făcut pe unii membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii să afirme că la nivelul Secției pentru Judecători se întâmplă lucruri necurate. La ultima ședință, discuțiile au fost aprinse.
Cel mai direct în exprimare a fost judecătorul Andreea Chiș, de la Curtea de Apel Cluj, membru CSM. Cunoscută pentru pozițiile ei tranșante și foarte tăioase, judecătoarea Chiș a cerut modificarea metodologiei examenului pentru funcția de șefi de Tribunale și de Curți de Apel, după ce au existat mai multe critici în ultima vreme.
„Un prim aspect il reprezinta numirea comisiilor de examinare a proiectelor, pentru ca acolo am avut cele mai multe nemultumiri, si o transparentizare a acestor numiri in sensul formarii unei baze de date din care selectia sa fie aleatorie, eventual cu niste incompatibilitati la niste persoane care acum sunt in functii de conducere pentru a nu exista o situatie de a fi unii in comisiile altora”, a susținut Andreea Chiș.
Judecătorii sunt umiliți de comisiile de examen
Andreea Chiș a continuat să susțină că magistrații onești care vor să ajungă șefi de instanțe, sunt pur și simplu umiliți de comisiile de examen, care în lipsa unor norme clare, fac doar ce vor.
„Cred ca acelasi lucru se impune, din aceleasi ratiuni, si in cazul promovarii in functii de conducere, pentru ca au fost colegi care atunci cand s-au prezentat pentru al doilea mandat (n.r. - al doilea mandat de conducere) au fost de-a dreptul umiliti de comisia de examen, dandu-li-se note de 4 si 5, dupa ce fara a avea experienta in functii de conducere au luat 9 si 10 la proiect. Deci cred ca cel putin sub aceste doua aspecte este nevoie de modificarea regulamentului si pana atunci nu sunt de acord personal sa declansam un astfel de concurs”, a spus Andreea Chis.
Atac cu mantă la președintele CSM
Un alt membru al CSM, judecătorul Mihai Bălan a susținut că în mandatul actual, CSM nu are previzibilitate, acuzându-l voalat pe actual președinte Bogdan Mateescu, care nu a făcut prea multe de când conduce magistratura română.
„Consiliul actual, din pacate, sufera cronic de aceasta boala a lipsei de previzibilitate, si nu putem invoca nici venirea intempestiva a iernii, nici pandemia, nici nimic altceva, pentru ca un program de la inceputul anului, estimativ, care normal poate suferi modificari in functie de anumite evenimente neprevazute, ar fi putut sa fie adoptat in fiecare an. Pregatirea pentru un examen de promovare in functii de conducere, de executie sau la Inalta Curte nu este un lucru care se poate produce de pe o zi pe alta”, a spus judecătorul Bălan.
Judecătoarea Oprina se implică în chestiune
Și judecătoarea Evelina Oprina a precizat că a solicitat în scris, încă din iunie 2017, modificarea regulamentului de concurs.
„Am cerut inserarea unor criterii obiective si acordarii probei interviului a unei ponderi mult mai mici in economia finala a notei de concurs. Nu stiu ce s-a intamplat cu acea solicitare, nu mi s-a oferit niciun raspuns, sunt trei luni de la acel moment, dar vreau sa stiti ca exista inregistrata si demarata sper, cred, o lucrare pe marginea solicitarii noastre”, a spus judecătoarea Oprina.