Directorul Filarmonicii ”Banatul”, independent la Primăria Timișoarei

Ioan Coriolan Gârboni, candidatul independent la Primăria Timișoarei, și-a depus marți listele de semnături la Biroul Electoral Municipal

Ioan Garboni are 54 de ani și este directorul Filarmonicii ”Banatul” de peste 5 ani, timp în care a scos-o din anonimat, la propriu, în concerte în spații neconvenționale (pe pista Aeroportului, pe malul Canalului Bega, în fața Catedralei, pe șantiere etc.) care au adunat zeci de mii de spectatori. Și-a dublat studiile artistice cu unele în management, și a fost declarat ”omul zilei” în media centrală. În numai patru zile, a primit semnăturile a peste 6.500 de timișoreni care îi susțin candidatura la Primăria Timișoarei. Sătul de promisiunile nerespectate ale tuturor politicienilor, Gârboni este decis să lupte din poziția de independent pentru ceea ce contează cu adevărat în Timișoara. El și-a propus să trezească din nou mândria timișorenilor. ”Timișorenii și-au pierdut mândria de a fi cetățenii unui oraș care dă tonul. Orașul de pe Bega tinde să devină o periferie a Aradului. Orașul a fost ignorat din planurile de dezvoltare de către guvernanți. Corupția și birocrația din Primăria Timișoarei alungă de ani buni investitorii. În tot acest timp, Bucureștiul nu face decât să ia banii din Timișoara, cu acceptarea tacită a politicienilor locali”, a declarant candidatul independent.