Directorul Caramitru s-a încoronat rege

După ce l-a interpretat pe Hamlet la „Bulandra“, actorul îl întruchipează pe Eduard al III-lea, tot de Shakespeare, la Naţional.

Recent atribuită lui William Shakespeare, „Eduard al IIIlea“ este pentru prima dată reprezentată, în această seară, pe o scenă din România, de la ora 18.30, la Sala Mare a Teatrului Naţional. Producţia este grandioasă, concepută de regizorul Alexandru Tocilescu cu o echipă de peste 30 de actori, cu o scenografie care poartă semnătura nonconformistului Dragoş Buhagiar.

În rolul titular, Ion Caramitru revine pe această scenă după 44 de ani de la debutul său artistic, din 1964, când a jucat aici în spectacolele „Să nu te joci cu dragostea“ şi „Eminescu“. Cu Shakespeare în viziunea regizorului Alexandru Tocilescu, Caramitru s-a mai întâlnit în „Hamlet“, care a avut premiera în 1985 şi s-a jucat, ani de-a rândul, cu casa închisă la Teatrul „Bulandra“. Ion Caramitru a devenit directorul Teatrului Naţional de aproape trei ani. Cavalerismul de altădată „Eduard al III-lea“ este o dramă puternică, cu conflicte intense, cu personaje care-şi asumă valorile de onoare şi cavalerism. „Este un personaj uşor atipic între toate personajele lui Shakespeare, cu treceri de la forţă la momente de poezie profundă, un personaj ezoteric care apare şi dispare într-o nebuloasă“, explică Caramitru.

„Am vrut neapărat să aduc în circuitul public un text în care problema onoarei şi a moralei să fie foarte puternice, ca să mai trezim puţin conştiinţele noastre“, subliniază regizorul Alexandru Tocilescu. Dragoste în vreme de război

Actriţa Crina Mureşan, în rolul Contesei de Salisbury, spune că este implicată într-o poveste de dragoste în vreme de război. „E povestea unei confruntări între cele două sexe, o situaţie de conflict şi de tensiune. Noi putem presupune că ea ţine la rege şi că este atrasă de Eduard ca bărbat, dar nu poate să consume relaţia fiind constrânsă de legile acelea foarte puternice în care crede şi pe care ţine să le respecte.

Altminteri, încălcând legile societăţii în care trăieşte, s-ar simţi dezonorată. Sunt convinsă că şi astăzi sunt oameni pentru care a fi devotat partenerului este un ţel în viaţă şi un fel de a fi, chiar dacă legile în societate nu mai sunt atât de stricte.“ CLASIC ŞI MODERN

Desfăşurare de forţe Viziunea modernă a regizorului Alexandru Tocilescu este susţinută de Dragoş Buhagiar, care semnează atât decorurile, cât şi costumele. Muzica live este semnată de Iosif Herţea. Efectele multimedia concepute de Daniel Gontz şi ilustraţia muzicală aleasă de Gabriel Basarabescu punctează dramatic momentele tensionate ale spectacolului şi scenele de luptă. Păstorel Ionescu a coordonat întreaga mişcare scenică a spectacolului.

Actorul botoşănean Daniel Badale este fiul lui Eduard al III-lea, cunoscut în istorie drept Prinţul Negru, iar Şerban Ionescu se află la al optulea Shakespeare, în Regele Ioan al II-lea al Franţei. Din distribuţie mai fac parte: Simona Bondoc, Alexandru Georgescu, Constantin Dinulescu, Eusebiu Ştefănescu, Mircea Anca, Liviu Lucaci, Dragoş Stemate, Răzvan Oprea, Mihai Verbiţchi. Spectacolul se va juca şi marţi, 29 ianuarie, şi vineri, 1 februarie.