Pericolul pandemiei de coronavirus crește în statele Europei de Est, motiv pentru care măsurile de distanțare socială trebuie menținute la același nivel. Un responsabil al Organizației Mondiale a Sănătății atrage atenția că în regiunea Europei de Est vor fi critice.
Directorul regional pentru Europa al OMS, Hans Henri P. Kluge, atrage atenția autorităților din statele est-europene să nu relaxeze măsurile de distanțare socială, chiar dacă statisticile arată că în Vestul Europei a scăzut numărul îmbolnăvirilor și a deceselor.
„Amenințarea acestei pandemii produce încă o presiune uriașă asupra Europei. Numărul de infectări din toată regiunea continuă să crească. În ultimele zece zile, numărul cazurilor raportate aproape că s-a dublat, ajungând la aproape un milion. Asta înseamnă că jumătate din bilanțul mondial al COVID-19 este în Europa”, a spus Hans Henri P. Kluge.
Potrivit acestuia, dacă în Spania sau Italia cifrele scad, îmbolnăvirile urcă brusc în alte țări, astfel că următoarea perioadă va fi critică.
„Din primele zece țări din regiune cu cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate evoluții optimiste în ceea ce privește scăderea infectărilor în Spania, Italia, Germania, Franța și Elveția în ultimele săptămâni. Însă, aceste mici semnale pozitive din anumite țări sunt contrabalansate de creșterea constantă sau bruscă a cazurilor în țări ca Marea Britanie, Turcia, Ucraina, Belarus și Rusia. Următoarele săptămâni vor fi critice pentru Europa”, a transmis directorul OMS.