Director în MS: Cataloagele cu prețurile medicamentelor, în vigoare de la 1 iulie

Mihaela udrea, directoare în Ministerul Sănătății, a declarat că astăzi va trimite Canamed-ul la Monitorul Oficial și, cel mai probabil, va fi publicat luni.

"Astăzi dăm drumul ordinului privind CANAMED-ul (Catalogul Naţional al Medicamentelor - n.r.) şi probabil că va fi publicat luni şi va intra în vigoare începând cu 1 iulie. Noi am găsit într-o primă etapă peste 100 de produse care nu aveau alternativă terapeutică. Am solicitat instituţiilor abilitate - CNAS şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale - să ne spună dacă au avut consum pentru acestea şi dacă avem alternative. Am constatat că avem alternativă şi cred că în jur de 100 de produse din 120 nici măcar nu erau consumate, deci, probabil că erau produse înregistrate în nomenclatorul ANMDM, dar nu au fost comercializate în România", a explicat Udrea, citată de Agerpres.

Ea a dat asigurări că nu vor exista bolnavi afectaţi de lipsa vreunui medicament prin intrarea în vigoare a noilor cataloage, iar în cazul în care vor apărea astfel de situaţii, acestea vor fi rezolvate în regim de urgenţă.

"Din cunoştinţele noastre, nu există bolnavi afectaţi de vreo lipsă din CANAMED. Sper să nu apară ulterior, că acesta este un proces continuu, dar, cu siguranţă, dacă va apărea punctual o situaţie de acest gen, vom răspunde de urgenţă şi vom încerca să nu resimtă pacienţii lipsa medicamentelor de pe piaţă".

Mihaela Udrea a mai spus că Ministerul Sănătăţii doreşte ca începând cu luna septembrie să existe o nouă metodologie de calcul al preţului la medicamente, care să fie aplicabilă în toate unităţile.

"Cele două cataloage îşi au rostul, pentru că toate asociaţiile au avut o solicitare în sensul că noi avem reglementat cel mai mic preţ din coşul de 12 ţări, volumul de medicamente consumat în România nefiind la fel de mare ca în celelalte ţări şi aveam situaţia în care rămâneam fără medicamente pe piaţă, rămânem fără alternativă terapeutică pentru pacienţii din România. Am ales această modalitate, ne dorim ca începând cu luna septembrie să avem o metodologie de calcul al preţului la medicament care să corespundă şi să fie aplicabilă în toate unităţile, dar fără a depăşi preţul de rambursare din fond, adică să nu se plătească mai mult şi nici pacientul care primeşte medicamentul compensat să nu plătească mai mult", a arătat Udrea.

Ea a precizat că de la 1 iulie pacienţii care nu vor dori să ia medicamentul generic şi vor solicita medicamentul inovativ vor trebui să plătească diferenţa de preţ din buzunar.