Pe site-ul şcolii generale „Ion Borcea” din Agigea, județul Constanța, pe lângă rezultatele elevilor la învățătură, oricine putea consulta o rubrică de anunțuri unde erau câteva zeci de mesaje pentru cumpărarea de servicii de escortă sau masaj erotic.
Potrivit NeptunTV, site-ul a fost închis, iar directoarea unității de învățământ, Doinița Sârbu, destituită.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța, au precizat că demiterea va intra în vigoare din 13 mai, urmând ca până atunci Consiliul de Administrație al școlii să își aleagă un nou director.
Directoarea demisă susține că nu știe cum au ajuns acele anunțuri pe site-ul unității de învățământ și că cel care se ocupa de pagina web este informaticianul școlii.
Conducerea școlii a deschis o anchetă pentru a stabili cum au apărut aceste anunțuri pe site. Poliția a demarat un dosar de investigație în acest caz. o
„Am fost informați asupra unor aspecte căci nu au legătură cu educația și cu imaginea unei unități școlare în județul Constanța. Școala Ion Borcea este o școală bună, cu rezultate unde elevii și asociația de părinți fac echipă. Este un eveniment nefericit sau o neatenție a managerului acestei școli care a condus la crearea unei breșe în site aducându-i un prejudiciu imaginii unității școlare. Pe site-ul unității școlare acea carte de vizită care a apărut nu are nicio legătură, este un anunț destinat adulților. Este responsabilitatea administrării site-ului și responsabilitatea pentru a promova imaginea școlii, este în exclusivitate cu consiliul de administrație, a directorului unității școlare. Este intolerabil și nu acceptăm ca un director să nu trateze cu maximă seriozitate site-ul unității școlare. Astfel, doamna director și-a pierdut calitatea pe care a avut-o și având o sarcină aceea de a organiza un consiliu profesoral până marțea viitoare cel târziu prin care se va stabili următorul director“, a declarat Răducu Popescu, inspector general ISJ Constanța.