Continuăm să urmărim îndeaproape situația creată la nivelul comunității locale de intenția Penny și Lidl de a construi supermarketuri în Bran. Așa cum v-am relatat anterior, reprezentanții supermarketurilor insistă să construiască astfel de magazine în imediata apropiere a centrului stațiunii și a Castelului Bran, ignorând atât părerea unei părți semnificative a comunității locale, cât și legea.
Deși reprezentanții asociațiilor micilor producători din zonă, împreună cu reprezentanții comunității locale de afaceri, dar și cetățenii Branului au ridicat autorităților locale și opiniei publice în mod repetat problemele ce vor fi cauzate de astfel de proiecte, Penny și Lidl își continuă imperturbabili demersurile lor.
Însă, în ședința din 09 februarie 2022, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Brașov a decis acordarea avizului negativ pentru PUZ – SCHIMBARE DESTINAŢIE TEREN DIN ZONÃ LOCUINŢE ŞI FUNCŢIUNI COMPLEMENTARE ÎN ZONĂ INSTITUŢII ŞI SERVICII PENTRU AMPLASARE SPAŢII COMERCIALE menit a aviza construirea supermarketului Penny, reținând faptul că “propunerea aduce o schimbare de morfologie care nu este compatibilă cu contextul și în relație cu cripta familiei Cavalerilor de Pușcariu”. (https://www.patrimoniu-brasov.ro/admin/upload/czmi_published/14/Rezultate%20Brasov%20februarie.pdf, punctul 17 pe ordinea de zi).
Avizul negativ reprezintă o lovitură semnificativă pentru demersurile Penny și Lidl de a construi magazine în centrul Branului și în imediata apropiere a Castelului Bran, dar și o confirmare a celor susținute de reprezentanții comunității locale care se opun proiectelor și care susțin că locul unor astfel de magazine este în afara stațiunilor.
Iată că Direcția Județeană pentru Cultură Brașov este prima autoritate a statului român care confirmă temerile comunității locale și care decide împotriva distrugerii Branului prin amplasarea abuzivă a unor astfel de magazine într-o zonă inadecvată pentru un astfel de proiect ce ar trebui dezvoltat în armonie cu interesele comunității locale și cu strategia integrată de dezvoltare a celei mai vizitate zone turistice din România.
Reprezentanții Castelului Bran, cel mai cunoscut și mai vizitat obiectiv turistic din România, au încercat de-a lungul a multor ani de zile să contureze o marcă turistică distinctă pentru Bran, bazată pe tradițiile, obiceiurile și produsele locale. Supermarketurile multinaționale doresc să atragă și Branul în consumerism fără identitate ce va atrage de la sine dispariția micilor producători și comercianți din zonă, afectând iremediabil specificitatea zonei, dar și atractivitatea sa pentru turiști.
Traficul reprezintă una dintre problemele sistemice deja pentru Bran, acum, înainte de apariția acestor magazine. Sunt de notorietate cozile de mașini cu turiști care se întind pe kilometri așteptând ore întregi pentru a intra în centrul Branului. Eventuala apariție a acestor magazine va reprezenta, fără niciun dubiu, o sufocare definitivă și permanentă a traficului atât pentru turiști, cât și pentru localnici. De asemenea, poluarea ce va fi cauzată de traficul suplimentar și de traficul greu pentru aprovizionarea magazinelor reprezintă un atentat direct la calitatea aerului de munte și la sănătatea și viața localnicilor și turiștilor.
Vom continua să urmărim subiectul pentru dumneavoastră.