A fost arestat în anul 1948 şi anchetat vreme de trei ani, pentru că a protestat împotriva abuzurilor făcute de Uniunea Sovietică în România și a cererii continue și crescânde a reparațiilor de război.
În 1946 a trimis o plângere oficială reprezentanților Statelor Unite, Regatului Unit și URSS. Tot în 1946 a făcut parte și din delegația română trimisă la Conferința de pace de la Paris.
Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, și Ana Pauker, în ultimatumul trimis Regelui Mihai, cereau arestarea și persecutarea lui Savel Rădulescu, împreună cu generalul Nicolae Rădescu și Iuliu Maniu.
Abia în 1951 emiţându-se decizia nr. 334 prin care era internat pentru 24 de luni, pedeapsă majorată cu 60 de luni prin decizia nr. 559/953.
A fost eliberat la 23 iunie 1954 prin ordinul MAI nr. 0053216/954.
A trecut prin penitenciarele Craiova, Jilava şi prin lagărul de la Ocnele Mari.
Savel Rădulescu, născut în 19 octombrie 1885 la Vlădulești-Vâlcea, jurist şi diplomat de carieră, om politic, a trecut la Domnul pe 27 august 1970.
A intrat în diplomaţie în anul 1921. A lucrat vreme îndelungată ca secretar particular al lui Nicolae Titulescu, inclusiv la Liga Naţiunilor, şi a fost unul dintre consultanţii diplomatici ai lui Iuliu Maniu.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric