Din povestea vietii sale, amestecata din belsug cu umor, Procurorul a facut un sprit exceptional, pe care astazi il ofera iubitorilor fotbalului.
Despre fotbal umbla vorba ca ar fi un sport de domni practicat de golani. Uneori, asa este. Alteori insa, pretiosii care colporteaza acest zvon primesc un tackling care-i ia cu fulgi cu tot. Cornel Dinu n-a iertat nici pe teren, nici in afara lui. Amenintarile cu memoriile sale capata contur astazi, de la ora 17.00, la Targul de Carte Gaudeamus, intr-o carte de exceptie, in care Procurorul (Cotonogarel pentru prieteni) isi pune pe tava, in fata publicului, cu un neasteptat har, viata de roman. Clocotind de viata, inteligenta, spirit si aventura, „Zambind din iarba” intra „la rupere” in cliseele care inca mai anchilozeaza literatura romana. Un volum populat cu personaje fabulos de reale si de celebre, prezentate in toata maretia lor omeneasca. O colectie de idoli care au fascinat generatiile de romani ale ultimilor 40 de ani - fie ei iubitori de teatru, literatura, muzica sau fotbal - si prietenii sudate, inevitabil, cu aceasta „bautura curioasa, austriaco-balcanica”: spritul.
Prea multe n-ar fi de adaugat in fata acestei carti de exceptie aparute la Editura Minerva. Poate cateva fragmente minuscule dintr-o fresca fascinanta, zugravita de Dinu intr-un stil care aminteste adesea de cel al ma-relui sau prieten disparut, Ion Baiesu, dar si de nasul sau, Fanus Neagu.
„Bine-bine, e tare frumos aici, dar eu cu cine ma...” Ajunul Revelionului 1972-1973, intr-o vila a scriitorilor, la munte. Personaje: Cornel Dinu, Conti Barbulescu (cunoscut textier si umorist decedat - tragica ironie a sortii - in urma cu doi ani, la meciul Dinamo - Everton 5-1, pe stadion, dupa ce a facut stop cardiorespirator. Biletele pentru meci, la care venise impreuna cu nepotul sau, ii fusesera date tocmai de Cornel Dinu), Gheorghe Dinica, Dan Spataru (toti patru, sositi de la Bucuresti), familiile Fanus si Stela Neagu, Ion si Melania Baiesu.
(...) In cantina-carciuma-restaurant a scriitorilor, aglomeratie mare. Se consuma, in primul rand, potroaca de rigoare, cu multe berici. Parca Radeberger, ce se procura si pe acolo, atunci. Dar si Azuga locala mergea.
(...) In fine, furati cu totii de inconstienta pasirii in noul an, s-a ajuns la tot felul de efuziuni, dans si toasturi. Spre amiaza, sorbind in tacere spritul sau neasemuit, toata lumea l-a dorit pe marele Dinica sa-l auda rostind ceva. „Hai, Gigi, draga, il imbia coana Stela, spune-ne si tu cateva vorbe, ca-i inceput de an”. Impins spre lehamite, se ridica si, inainte de cenzura lui Conti, se confesa: „Bine, bine, e tare frumos aici, la voi, unde am venit in rol de colindator, dar... eu cu cine ma...”.
Nici nu pot sa consemnez, va dati seama ca era vorba de o provocare la act sexual periculos de directa. Si se repezi Conti: „Nu ti-e rusine, actor nebun, mars la colt, ma asteptam sa nu poti fi civilizat la o masa de oameni cumsecade, dupa ce te-ai scaldat in bautura”. Il posta la una din mesele de la intrare. Gigi se executa maraind si cerand omeneala spritului. (...)
„Cotonogarel, vezi ca am uitat actorul magician”
Peste vreo doua ore, cazuse noaptea, doamnele aveau din nou mila si-l rugara pe Conti sa-l amnistieze pe Dinica.
Se reaseza printre noi, dar ceru chiar el cuvantul. Si i se acorda. De data aceasta se aseza chiar pe scaun si l-am prins la timp, sustinandu-l: „Bine, bine, dar cum ramane, eu pe cine, totusi...”. Rosti, desigur, aceeasi vorba porcoasa.
Conti pali! Duse mana spre gura ca babele ce-si ascund rostirea de claca la santul satului si-l condamna definitiv: „Acum afara, mars in masina, salbaticule! Nu poti sa dovedesti ca poti sta printre noi”. Intr-adevar, il salta de brat si il ostraciza in masina parcata afara. (...) Tocmai cand Danut Spataru era invi-tat sa cante „Maicuta... sa”, Conti imi sopti la ureche: „Cotonogarel, vezi ca am uitat actorul magician, recupereaza-l! E gheata afara si tu esti singurul care te poti descurca fara crampoane”.
„Canalie, m-ai inchis in padure!”
Am luat-o din loc, gasesc drumul, era usor obositor si pentru mine, gasesc masina, dar nu mai avea locatar. Si o iau prin preajma, sa gasesc rasfatatul. Ei bine, il disting, dupa vreo juma de ora de dibuiala prin ger si gheata. Maraia aproape degerat, lipit de un brad in valceaua dinspre cantina spre „Vila 7”: „A, m-ai gasit. Ai venit tu, unde-i criminalul care m-a trimis in lagar? A, n-are curaj sa ma vada. Te-a trimis pe tine, cercetasule. Vino sa te strang in brate. Stiam ca esti singurul care ma poate salva. Contam pe tine. Cara-ma!”.
Abia intrat in vila, subred cum era, in plina cantare a lu’ Danut, s-a repezit spre Conti: „Criminalule, ai vrut sa ma lichidezi, canalie, m-ai inchis in padure!”.
(...) Nastrusnicul Gigi Dinica ma obseda in acelasi marait: „Mi-ai salvat viata. Meriti totul! Vrei un regat sau un cal? N-am nimic, dar iti promit...”.
POVESTEA UNEI POVESTI Egalul de pe Wembley si rigolele londoneze Celebra remiza de pe Wembley, 1-1 cu Anglia (pe vremea aceea campioana mondiala), obtinuta de „generatia Guadalajara”, a intrat in legenda. In spatele acestei povesti de succes sta insa o alta poveste, pe care Dinu nu ezita s-o exhibeze.
(...) Pe 15 ianuarie (n.r. - 1969), botezul adevarat al acestei trupe de invingatori: pe „Wembley”. (...) Ploua in draci. Ne coplesea Londra... Am intrat in sanctuarul fotbalistic de pe Wembley mici si am iesit mari: 1-1. Cu Radu Nunweiller conducand admirabil toata constructia si logica de la mijloc si cu Moxu jongland in noroiul ploii de peste tot cu apararea engleza. Ce sarje... Waterloo parea nimic. (...)
Si ce frumos banchetul de dupa. Mai intai la restaurantul stadionului. (...) Apoi la resedinta Ambasadei din „Kensington Park”. Cu Valentin Ceausescu, colegul de scoala al lui Coco Deleanu, pe atunci student la „Oxford”, imbracat in negru, amfitrioni, alaturi de ambasadorul Pungan. S-a baut crunt! Apoi, in „Soho” si... Tine-te rigole. Cand am plecat spre aeroport, in plina dimineata, Lajos Satmareanu, colegul meu de camera, s-a prabusit in cada. Nedumerit, mi-a raspuns: „Procuroare, abia acum m-a prins Bobby Charlton si mi-a facut alunecare... Vino sa ma ridici...”
LANSARE Nea Vanea si bulgarele de foc Familia marelui ziarist Ioan Chirila, disparut dintre noi in urma cu opt ani, a lansat ieri o carte cu fragmente culese din cele mai reusite volume ale fostului scriitor sportiv. Sunt crampeie „din calatoriile sale in care descrie pas cu pas privelistile lumii, bucuria de a sta de vorba cu oamenii, dar mai ales pasiunea marturisita pentru acest „bulgare de foc care a ajuns sa fie balonul rotund”„, dupa cum scrie sotia lui Nea Vanea, actrita Iarina Demian. Cartea „Pe urmele acestui bulgare de foc” costa 24 de lei.
Cititi si: