Omul de afaceri Dinu Patriciu a încasat din vânzarea pachetului de 75% din acţiunile Rompetrol 1,28 miliarde dolari, cu aproape un miliard de dolari mai puţin faţă de suma vehiculată în luna august 2007, când a fost parafată tranzacţia cu KazMunaiGaz (KMG), companie de stat din Kazahstan.
La data semnării contractului, Patriciu a menţionat că valoarea companiei este de 3,6 miliarde de dolari. Conform calculelor presei, tranzacţia a avut o valoare de 2,7 miliarde dolari, astfel încât suma încasată de Patriciu pentru pachetul de 80% din acţiunile la grupul Rompetrol ar fi fost de 2,16 miliarde dolari.
Oficialii KMG au dezvăluit, ieri, că au plătit, de fapt, 1,6 miliarde de dolari pentru pachetul achiziţionat. Informaţia a fost menţionată în raportul companiei pentru anul trecut şi a fost confirmată ieri, la Astana, de directorul de politici informaţionale al KMG, Ilia Pustogacev.
Astfel, Patriciu ar putea pierde poziţia de lider în topul celor mai bogaţi români. Activele nepetroliere, scoase la vânzare Potrivit lui Pustogacev, KMG intenţionează să restructureze întregul grup până în 2012, iar planul include vânzarea activităţilor Rompetrol care nu au legătură cu producţia de petrol şi gaze. „Ştim că unele activităţi non core sunt profitabile, iar prin vânzarea lor am putea lua bani mulţi. Acum se face o analiză, încă nu a fost luată decizia de a vinde o afacere sau alta. Dacă vom decide să vindem, nu avem nicio preferinţă pentru un cumpărător sau altul. Dacă Dinu Patriciu (directorul general al Rompetrol şi fostul proprietar - n.r.) vrea să cumpere şi oferă un preţ bun, îi vom vinde“, a spus oficialul, citat de Mediafax.
Grupul Rompetrol cuprinde 40 de companii, cu activităţi în 13 ţări. Rafinarea, principala activitate Cel mai important activ al grupului este Rompetrol Rafinare, respectiv Petromidia, listată la Bursa de Valori Bucureşti. La cotaţia de închidere de ieri, avea o valoare de piaţă de 888,2 milioane de lei. Rafinăria Vega produce bitum şi carburanţi ecologici şi are o valoare de piaţă de 427,6 milioane lei. Totodată, Rompetrol Well Service, specializată în foraj şi servicii la sondă, avea ieri o valoare de 114 milioane lei, conform cotaţiilor BVB. De asemenea, grupul are în România activităţi de explorare şi producţie în cinci câmpuri.
Rompetrol Downstream distribuie carburanţi în cele aproximativ 350 de benzinării din România. Grupul deţine staţii de distribuţie în alte cinci ţări, respectiv Franţa, Albania, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova. Rom Oil este distribuitor angro de produse petroliere şi carburanţi. Grupul este prezent şi pe piaţa de petrochimie, prin Rompetrol Petrochemicals.
În ceea ce priveşte activităţile care nu au legătură cu cele de petrol şi gaze, Rompetrol oferă în prezent servicii industriale, servicii ecologice, transport, turism, pază şi protecţie, furnizare energie termică, analize de laborator. De asemenea, compania este implicată în producţia de ţevi, fitinguri şi robineţi industriali.
1,6 miliarde de dolari a achitat KazMunaiGaz pentru75% din Rompetrol
Citiţi şi:
Bogaţii estului Europei, miliardari din privatizări Omul care l-a făcut miliardar pe Patriciu 30 de companii de top în regiune