Balaurul bondoc, noua specie de dinozaur descoperită după analizarea unui schelet scos dintr-un complex de la Sebeş, judeţul Alba, a fost unul dintre cei mai teribili prădători ai vremii sale, spune unul dintre autorii studiului.
Muşchii foarte puternici ai membrelor posterioare şi ghearele excelente pentru a înşfăca şi a sfâşia hrana fac cercetătorii să declare noul dinozaur, "botezat" româneşte balaur bondoc, cel mai teribil prădător de uscat de acum 70 de milioane de ani.
Evz.ro a publicat ieri articolul care anunţa descoperirea. Revenim astăzi cu un interviu cu Zoltan Csiki, de la Laboratorul de Paleontologie al Universităţii din Bucureşti, co-autor al studiului care anunţa descoperirea, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, revistă săptămânală a Academiei de Ştiinţe din Statele Unite.
evz.ro: Unde şi când a fost descoperit scheletul fosilizat? Au fost găsite şi alte fosile în acea zonă, vorbim de un complex? Zoltan Csiki: În apropierea localităţii Sebeş Glod, din judeţul Alba, în august anul trecut (aproximativ acum un an). Există şi alte resturi de fosile în straturile respective, inclusiv dinozauri şi reptile zburătoare (pterozauri), iar în regiunea mai largă (zona Sebeş - Alba Iulia), se cunosc deja foarte multe fosile de animale şi plante, care permit reconstituirea unui întreg ecosistem. Este o nouă specie de dinozaur? Cum arătau aceste animale, cu ce se hrăneau, ce le făcea diferite faţă de restul dinozaurilor? De ce "balaurul bondoc"? – evident este o specie nouă, de aceea poartă un nume unic. Era în mare parte asemănător velociraptorilor, cunoscuţi din Jurassic Park (partea I), dar cu o constituţie ceva mai robustă a părţii posterioare a corpului. Lungimea animalului se poate estima la aproximativ 2-2.2 m, iar greutatea la circa 30-40 de kg.
Ce avantaje avea aceste dinozaur, balaurul bondoc, faţă de restul prădătorilor vremii? Putea fi o victimă a acestora sau era capabil să se apere şi chiar să îi atace? Chiar dacă există semne că existau şi alţi prădători în acea comunitate, ele sunt mult mai puţin cunoscute (în afară de crocodile, dar care erau totusi legate de zonele acvatice), şi oricum nu erau nici ele mai mari decât Balaur. Deci Balaur nu era nicidecum la cheremul acestora, din contră, era unul dintre prădătorii cei mai teribili din această regiune. Când aţi realizat că este vorba despre o nouă specie? Studiind animalul împreună cu colegii din Statele Unite, foarte repede a devenit evident că semnalmentele (caracteristicile) animalului nu se regăsesc la niciun alt dionozaur cunoscut anterior.
Scheletul va fi expus? Da, tocmai mi s-a spus de către co-autorul articolului şi descoperitorul scheletului, că acesta urmează să fie expus în curând în institutul unde se află în custodie, respectiv la Societatea Muzeului Ardelean, de la Cluj Napoca.
Care a fost perioada în care acest dinozaur, bal
În articolul în care anunţaţi descoperirea, se scrie că membrele anterioare erau mai puţin dezvoltate decât cele posterioare. Este posibil ca această specie să fie capabilă să meargă şi pe două membre, precum amozaurul? Nu numai ca este posibil, este sigur că se deplasa pe două picioare, asemănător majorităţii dinozaurilor prădători. Acest lucru este evident inclusiv din scheletul parţial conservat pe care îl cunoaştem.
Ce echipe au luat parte la descoperirea scheletului şi la analizarea acestuia? Scheletul a fost descoperit şi excavat de către geologul şi paleontologul clujean, co-autor al studiului, Matyas Vremir, iar la studiul lui au mai participat doi cercetători americani, de asemenea co-autori – Steve Brusatte şi Mark Norell, de la American Museum of Natural History. Alături de ei, de mare ajutor au fost Akiko Shinya, care a preparat bună parte din schelet, şi Mick Ellison, care a realizat fotografiile.
FOTO: SUS - A - vertebră dorsală a coloanei dinozaurului Balaur Bondoc; B - ghearele cu care Balaur bondoc apuca şi sfâşia prada. Sursa: studiul "An aberrant island-dwelling theropod dinosaur from the Late Cretaceous of Romania"; JOS - imagini ale scheletului fosilizat, oferite de Societatea Muzeului Ardelean şi publicate pe eme.ro