Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, ar vrea organizarea unui referendum în Sectorul 1 să se pentru demiterea actualului primar, Clotilde Armand. Potrivit legislației, un edil nu mai poate fi schimbat din funcție, chiar dacă se dovedește că a dobândit-o ilegal.
Declaraţiile liderului PSD au fost făcute în cadrul unui interviu acordat lui Cozmin Guşă la Gold Fm lși se referă la o presupusă fraudare a alegerilor din sectorul 1, afirmație susținută de PSD. Antena 3 a relatat, pe surse, că din verificările făcute în cadrul cercetării penale în acest caz, a reieşit că fostul primar Dan Tudorache (PSD) ar fi câştigat de fapt scrutinul, nu actualul primar Clotilde Armand (USR PLUS). O altă soluție luată în calcul de PSD este reluarea alegerilor.
„Aici avem o lege proastă, după părerea mea. Chiar dacă un primar este instalat prin fraudă, în legea noastră se spune că nu e posibil să-l mai schimbi, să faci alegeri anticipate.
„Este nefiresc ca cineva care a fraudat un proces electoral să facă uzufruct de funcție”
Noi o să insistăm aici, inclusiv în schimbarea legislaţiei, pentru că este nefiresc ca cineva care a fraudat un proces electoral, după aceea cineva să rămână, să facă uzufructul acestei funcţii.
Organizaţia Bucureşti, cu Gabriela Firea ca şef al ei, sunt pregătiţi să protesteze mult mai consistent în acest sens şi noi o să căutăm soluţii să se refacă alegerile acolo. Cred că singurul lucru corect este ca să se refacă alegerile. Spun unii jurişti că se pot găsi soluţii ca, din punct de vedere juridic, să se anuleze alegerile respective.
(…) Cred că am putea, o să studiem la partid, dacă nu putem să adunăm semnături pentru un referendum de demitere a primarului. O să studiem şi această posibilitate, la sfârşitul acestei săptămâni, când avem o şedinţă cu toţi preşedinţii de organizaţii. Cu siguranţă, şi acest subiect va fi discutat”, a afirmat Vasile Dîncu, în interviul pentru Cozmin Guşă.
Polițiștii bucureșteni au finalizat renumărarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile locale din Sectorul 1. Au trimis procurorului care face ancheta toate procesele verbale în care sunt trecute numărul votanților și opțiunile de vot. Potrivit unor surse, Dan Tudorache ar avea cu 1.000 de voturi mai mult decât Clotilde Armand.